Blogul Happy Hour

Puia şi doamna Sanda Ţăranu, faţa în faţă, un fel de „Doamna şi Vagabondul”, nu ediţia Disney ci ediţia Buftea…Nu ne-a reuşit un dialog, aşa cum am fi dorit, a fost mai degrabă un schimb de replici si grimase, între o lume închisă, captivă propriilor reguli şi convenţii şi o lume libera. Liberă să greşească, liberă să cânte fără să ştie notele, liberă să faca lansări în spatele blocului.Apropo, dacă ar cânta doar cei care ştiu notele, muzica românească ar fi sublimă dar ar lipsi cu desăvârşire, vorba lui Nenea Iancu! Poate că nu am ştiut cine a spus „sunt suflet din sufletul neamului meu” sau poate că nu considerăm că e cazul să dăm peste nas unei doamne pentru care cultura romana poate că s-a oprit prea devreme. Dansei îi place mult Coşbuc, nouă poate ca ne plac versurile de la Sarmalele Reci, n-are importanţă, ceea ce contează este ca putem vorbi.Puia si Coşbuc nu se exclud, se completează.

Acest început de dialog te face să înţelegi că a meritat efortul de a schimba o lume cu alta, nu neapărat mai bună cât mai vie. E bine că avem voie să greşim, e bine că avem voie să spunem „başcheţi”, evident că ştim că nu aşa e corect. Cei de la Academie, cea adevărată , nu cea a lui Salam J n-au decât să ţină limba în formol, n-au decât să o păstreze intactă, noi vrem să o ţinem vie. Şi viu poate însemna chiar şi cu greşeli dacă aşa o impune redarea unui anumit personaj.

Echipa de productie Happy Hour