Blogul Happy Hour

Dragi prieteni, am implinit un an! Un an de “Happy Hour”, emisiune care, gratie telespectatorilor ei, a fost lider de audienta, in toata aceasta perioada. Astazi, dupa ce emotiile inceputului au trecut, imi vine sa zambesc. Si sa ma felicit ca nu m-a muscat niciodata sarpele razbunarii, incat sa-mi pun mainile-n solduri si sa ma cert cu toti cei care s-au grabit sa-mi spuna – pe diverse alte posturi – ca nu voi rezista la ProTv si ma voi face de ras. Recunosc ca m-au durut acele comentarii malitioase, cu atat mai mult cu cat eu nu atac niciodata colegii de breasla. Dar am lasat timpul sa decida “al cui e colacul”, vorba bunicii mele!
A fost un an greu, de ce sa va mint. Fiecare editie a fost pregatita in amanunt, muncita, gandita. E adevarat, am o echipa de exceptie langa mine, dar asta nu ma scuteste de eforturi. Nu poti sa vii in emisiune, senin ca o floricica, si sa te rezumi la a citi desfasuratorul. Zambetele pe care le vedeti pe ecran ascund zeci de ore de truda, emotii, asteptari si schimbari de situatie neasteptate. Va dati seama ce s-ar intampla daca invitatii zilei n-ar mai ajunge la emisiune? Din fericire, am avut de-a face numai cu oameni seriosi, iar, atunci cand s-au anuntat contramandari de ultima ora, motivele erau unele intemeiate.
Am avut invitati de marca, de peste hotare – actori de film, cunoscuti si iubiti de publicul romanesc. Venirea lor a fost, deopotriva, o bucurie pentru noi, echipa Pro, cat si pentru telespectatori. Am adus cantareti care au luminat tinereatea multor telespectatori si care, astazi, fie sunt stabiliti peste hotare, fie sant uitati, ignorati de toata lumea. Si rezultatul a fost pe masura asteptarilor. Am inteles, in anul asta, ca recompensa publicului soseste intotdeauna, atunci cand stii sa- i indeplinesti dorintele. Cred ca nu este nimic mai important pentru un realizator de emisiune, decat grija pentru ceea ce-si doreste publicul. Sigur ca nu poate placea ceva tuturor. Dar, straduindu-te sa atingi fiecare segment de public, sfarsesti prin a multumi cat mai multa lume.

Sunt un om obisnuit, in slujba publicului meu. Si, asa cum medicii depun un juramant, inainte de a-ti practica meseria, la fel si eu jur, cu mana pe inima, ca virusul arogantei nu se va aseza niciodata in mintea mea. Va multumesc tuturor pentru ca ati fost langa mine!

Catalin Maruta

Muzica nu are varsta. De altfel este singurul personaj fara varsta.

Am stiut intotdeauna ca atata timp cat faci ceea ce iti place cu pasiune maxima si daruire poti fi implinit sufleteste. Am descoperit muzica de la 8 ani, am ascultat muzica poate pentru cateva generatii, am cantat muzica cat pentru a acoperi poate sute de emisiuni, am vazut concerte, zeci de concerte, iar ieri la Happy Hour am intalnit un mare artist: Aquilina Severin.

Recunosc, nu auzisem de acest nume si pentru prima data l-am citit in documentarea emisiunii. Nu a apucat sa repete cu noi piesa pe care o avea de cantat decat intr-o scurta pauza publicitara. A urcat pe scena, a inceput piesa si, cu cea mai mare bucurie in glas si in suflet, a inceput sa cante. Nu mai urcase pe o scena de 21 de ani si cu toate astea parca acolo a trait si muncit in tot acest timp!

Cu greu pot descrie cea mai mare placere si cea mai intensa traire de cand cant. Aquilina Severin mi-a umplut sufletul. Regret ca un asemenea om – artist nu a facut cariera in aceasta tara si promit ca de acum sa pretuiesc din ce in ce mai mult tot ceea ce am mai bun: vocea si muzica!

Madalina, veverita blonda

Avem in redactie, sub cuierul din stanga usii, o pereche de …sandalute! Rosii ca flacara de la sudura (desi aia parca-i albastra, ma rog…), din matase fina, cu niscaiva bulinute albe si tocuri foarte fine si foarte inalte. A! Si cu niste sireturi, tot rosii, lungi de’ sa ti le legi pana sub gat!

Si sandalutele astea ale noastre zac acolo cam de jumatate de an. De cate ori intru in redactie arunc o privire sub cuier, doar-doar si-or fi gasit stapana. Ce-i cu incaltarile astea? Care din redactie a plecat desculta de la munca asta-vara? Intreb in stanga si-n dreapta si aflu ca obiectele in cauza nu-s ale noastre, ci ale unei invitate Happy Hour. Care, invitata, si le-a uitat acolo, din greseala. Acum stau si ma intreb: cu ce s-o fi incaltat invitata cu pricina cand a plecat din Buftea? O fi plecat desculta, sau poate in bratele vreunui print? Sau…. o fi vreun fel de Cenusareasa cu condurii pierduti la “balul” Happy Hour… Si-acum o zace biata fata in fereastra, asteptandu-l pe Fat Frumos sa i le returneze…

Nu stiu care-o fi raspunsul, dar asculta la mine, draga invitata: vino de-ti ia sandalele, ca daca ai fost ok in emisiune, fii sigura ca te mai chemam. Ca daca nu, degeaba “uiti” lucruri prin redactia noastra, ca nu mai pupi tu “Happylica”. Na, c-am fost rea!

Ella, producator montaj