Mihaela Runceanu, o stea pentru totdeauna
Sunt acuzat ca l-am prezentat in emisiune pe criminalul Mihaelei Runceanu si ca-l fac vedeta. As vrea sa am puterea asta de a face vedete. Daca as putea sa fac vedete, as face-o vedeta pe doamna de la paine care imi zambeste frumos in fiecare dimineata. Sau pe tanti Maria care spala scara blocului de ani de zile si care nu primeste decat rareori un multumesc. Dar nu eu am puterea sa fac vedete. Voi faceti vedete. Va place sau nu, aveti puterea asta, de a crea vedete.
Timp de trei editii, am vazut inegistrari cu Mihaela Runceanu, i-am evocat viata si cariera. Si, da, am stabilit si conditiile ciudate in care a murit. Zilele acestea muzica Mihaelei Runceanu a fost mai descarcata de pe net decat oricand. Zilele acestea toata lumea a vorbit ce frumoasa, ce talenta si ce desteapta era. Zilele acestea toata compasiunea a fost indreptata catre parinti. Oare e asa de rau? Nu e oare mai bine sa stii decat sa nu stii?
Mihaela Runceau a fost ucisa cu 20 de ani in urma, de ce timp de 20 de ani nu a vuit netul despre ea? Daca cei care ne-au criticat pentru ca l-am intervievat pe criminal, ar fi aprins o lumanare pentru Mihaela, cred ca am fi fost cu totii mult mai castigati. Si mai ales Mihaela Runceanu!
Catalin Maruta
Tags: mihaela runceanu
October 2nd, 2009 at 9:04 pm
Ai mare dreptate Catalin..sa stii ca pre putini, ma refer la tineri, in ziua de astazi isi mai amintesc de stele muzicii usoare romanesti…tinerii din ziua de astazi(sunt si exceptii, binenteles) nu-si mai indreapta atentia spre adevearatele valori. Ma bucur ca ai prezentat momente din viata minunatei Mihaela Rumceanu, ca ai adus-o in amintirea noastra dupa 20 de ani (chiar daca aveam doar 15 ani can d a murit, imi aduc aminte de acea periada)..pentru asta meriti din plin aprecierile noastre…
O rugaminte mai am, daca tot veni vorba de oamenii care ne fac cinste, ne fac sa fim mandrii ca suntem romani..te rog sa-i ai invitati in emisiunea ta si pe Paul Surugiu impreuna cu Irina Loghin…si pe doamna Saveta Georgescu (Dora Alina Dumitrescu) care a scris cu atata sensibilitate despre viata si activitatea lui Fuego…sunt niste oameni exceptionali pe care imi doresc sa-i vad la tine in emisiune…poate in data de 1 noiembrie atunci cand este ziua de nastere a d.nei Saveta Georgescu..multumesc
Lacramioara-Targoviste
October 2nd, 2009 at 9:58 pm
Buna Catalin…
Sunt de acord cu tine… Sunt o multime de oameni pe lumea asta pe care nu-i vedem si in fata carora ar trebui sa spunem “jos palaria”!
Pacat ca unii nu au inteles care a fost de fapt scopul acestor emisiuni dedicate Mihaelei Runceanu…
Dar, ma rog, fiecare are dreptul la o opinie!
Traim intr-o societate bolnava in care am fost intoxicati de stiri despre crime, violuri si alte minunatii… si in momentul in care cineva vrea sa reinvie amintirea cuiva totul se interpreteaza: “a vrut sa il faca vedeta pe criminal”…
Nu mai baga in seama toate comentariile rautacioase… chiar tu ai spus ca noi avem puterea de a-i face vedete pe unii…
Daca acest individ, care ar fi ucis-o pe Mihaela Runceanu ajunge “vedeta” e pentru simplul fapt ca unii nu au stiut sa vada in spatele emisiunii!
Multa bafta in continuare…
Claudia-Sibiu
October 2nd, 2009 at 11:06 pm
catalin eu traiesc in italia dar urmaresc emisiunea ta inainte de a urmari emisiunile dedicate mihaelei am criticat decizia voastra in schimb acum iti spun jos palaria te ai comportat come un vero signiore iti cer scuze ca te am judecat inainte de a vedea despre ce e vorba va pup cu drag pe toti si te rog daca o vei avea invitata pe angela similea transmite i ca o iubesc din totdeauna si ptr totdeauna
October 2nd, 2009 at 11:07 pm
sant provleme cu sunetu pe materilale
October 2nd, 2009 at 11:13 pm
sant un protvst sant probleme cu materialele din emisiune se aud rau sper sa o rezolvat cat mai repede
October 2nd, 2009 at 11:24 pm
Felicitări Cătălin pentru emisiunile dedicate marii artiste Mihaela Runceanu!
Bravo, întregii echipe Happy hour!
Oamenii de calitate, obiectivi au fost capabili să vă aprecieze demersul!
Datorită vouă, mulţi dintre noi am înţeles valoarea acestei artiste, am început să-i ascultăm melodiile şi să înţelegem mesajul profund al acestora!
În niciun caz nu a fost vorba de reabilitarea asasinului, ci de reconstituirea unei drame, din care cu toţii avem de învăţat: Să fim circumspecţi, nu creduli, să avem grijă cu cine relaţionăm, pe cine lăsăm să intre în casa noastră şi în viaţa noastră, să ne educăm copiii, apelând la exemple de viaţă, deci într-un mod realist, nu detaşându-i de realitate… Altfel, nu vor ştii să se protejeze, să evite pericolele care le-ar putea pune viaţa în pericol…
Negativiştii, cei dominaţi de ură sau de instincte primare au fost fie “surzi”, fie “orbi”, fie “incapabili” să înţeleagă sensul iniţiativei voastre! Indiferent de subiect, de invitaţi… vor fi întotdeauna nemulţumiţi, pentru că acesta este nivelul lor!
Îmi doresc enorm să promovaţi valorile acestei ţări! Modele de viaţă, din trecut, dar mereu actuale prin spiritul lor( poate personalităţi trecute în nefiinţă: Laura Stoica, Florian Pitiş, Iosif Sava, Ştefan Iordache, Tatiana Stepa, Şerban Georgescu … Nicu Constantin…. cât de fericită ar fi doamna Măndiţa!) şi din prezent…
Lăsaţi scandalurile, cancanurile… pe seama altor posturi! Pe termen lung, veţi avea foarte mult de câştigat. Muzică de calitate, oameni de calitate îşi doresc mulţi dintre telespectatorii voştri! Ştim că puteţi să fiţi cei mai buni!
Cătălin, ai lângă tine o minune de fată! O artistă de excepţie şi un om educat, sensibil, generos, frumos… Ai grijă de Andra, iubeşte-o, respect-o, protejeaz-o mereu, oferă-i “doar soare”, căci eşti atât de norocos că o ai în viaţa ta! Şi-apoi, ţara aceasta are nevoie de Andra, căci vocea ei este un balsam pentru sufletul celor care cred în ideea de bine, de iubire, speranţă… Nu ştiu dacă , din generaţia ei, mai este cineva atât de îndrăgit şi iubit!
Vă doresc multă fericire, să aveţi puterea să nu luaţi în seamă răutăţile celor meschini, invadaţi de frustrări…
Numai bine tuturor! Şi cu speranţa unor emisiuni de calitate, vă mulţumesc anticipat.
October 3rd, 2009 at 12:45 am
multumesc ptr emisiune , te urmaresc cu drag din florida, esti un om destept , honest si meriti tot RESPECTUL NOSTRU . good luck !!! ma mandresc cu oameni ca tine !!GOD bless you mARUTA !
October 3rd, 2009 at 12:55 am
Multumim din suflet draga Maruta,ai facut un gest mai mult decat nobil,ca ai readus-o in atentie pe una din cele mai stralucitoare stele ale muzicii romanesti din toate timpurile,Mihaela Runceanu…!Chiar era un gol in sufletul nostru,a celor care au trait si ascultat melodiile ei,in acele vremuri grele pentru sufletele sensibile,ca aproape am si uitat asa o valoare umana ….Nu am nimic impotriva ca l-ai prezentat pe criminal,dimpotriva,chiar eram curios cine putea sa faca asa un lucru oribil…!Sa stii ca dupa emisiunea ta,mi-am reamintit de Mihaela,impreuna cu sotia,si am plans ca un copil,de tristete si durere,pentru ca s-a intamplat asa,sa fie omorata saraca Mihaela,asa o fiinta sensibila,frumoasa si talentata….Iar melodiile ei,sunt incredibile,acum ca sincer le reascult dupa atatia ani,sunt uimit si de-a dreptul siderat…!Oare chiar si-a presimtit sfarsitul..?!Eu sunt convins…!Este harazita de Dumnezeu,Mihaela Runceanu,sa arate ca frumusetea vietii consta de fapt in sensibilitate si Dragoste sincera…si nu conteaza cat timp efemer petreci pe acest pamant,conteaza intensitatea sentimentelor pe care le traiesti,cu mintea si inima deschise spre dragoste si umanitate,restul nu are importanta…!A fost si este o idee extraordinara ce ai avut,sa cante cele mai bune voci actuale ale Romaniei,melodiile Mihaelei..!Pacat ca timpul este asa de scurt pentru noi,muritorii de rand..ca abia apucam sa vorbim de Ingerii nostrii…!Succes Maruta pe mai departe,iti dorim..!
October 3rd, 2009 at 1:16 am
Era suficient sa o comemoram asa cum a fost – prietenii, colegii, cunoscutii, fanii ar fi readus pentru cei care o stiu si pentru cei care nu o stiu lumina unei veritabile stele a muzicii romanesti… Dar a trebuit sa dai tu cu mucii in fasole … Maruta, sub pretextul aflarii unui adevar (oricum nu era cazul) n-ai dreptul sa devii mitocan!
October 3rd, 2009 at 3:00 am
De ce nu vrei sa recunosti ca integrarea interviului criminalului,in Memorialul inchinat artistei,este cel putin nefericit daca nu cinic ! Cine a avut ideea aceasta este tot atat de odios pe cat este si Daniel prin incercarile sale jalnice de a scapa de cosmarul de care se face vinovat…SI ESTE SINGURUL VINOVAT ! Daca vroiai senzational cu pric, pret puteai sa ai decenta de a separa cele doua evenimente mediatice…asa ca te-as fi crezut si ti-as fi dat dreptate daca ai fi actionat in consecinta:ce sa intelegem ca interviul a ”vandut” imaginea Mihaelei…?
October 3rd, 2009 at 10:17 am
Mai Cataline….multi citesc si se uita dar ffff putini inteleg cea ce ai vrut tu sa faci!…Daca nu lai fi prezentat pe criminal,atunci era si mai mare zarva,ca de ce nu lai adus si pe el? ca cine este el? ce se ascunde in spatele acestei povesti?…etc
Nimeni nu poate sti ce sa intamplat cu adevarat,singurul care stie este adevaratul criminal,acesta poate fi cel in cauza sau altul…zic altul finca sunt multe semne de intrebare,procurorul sa cam incurcat in intrebari si raspunsuri…mai degraba as crede zisele( criminalului)…iar domnul criminalist nu mai stia cum sa se scoata!
Asa ca hai sa fim realisti…
COTRUTRA MARIUS
GERMANIA
October 3rd, 2009 at 10:35 am
Cu alte cuvinte tu ai facut astea in memoria Mihaelei Runceanu. Pentru ea si pentru cei care au iubit-o l-ai adus in direct pe nenorocitul care a mutilat-o salbatic si a incendiat-o, nu pentru AUDIENTA ta , mai Maruta. Esti un penibil si un nesimtit si un lipsit de scrupule. Locul criminalului aluia nu e la televizor bai Marmaruta, asa cum si locul tau e undeva in spatele camerelor de filmat. Ma alatur Miscarii de Rezistenta incepute de cei de la Jurnalul National si zic Happy Hour sau Pipi Hour vorba lui Huidu e o mizerie care trebuia sa dispara de la televizor si tu impreuna cu ea.
October 3rd, 2009 at 1:44 pm
Happy Hour ?????
Eu apreciez foarte mult echipa, prezentatorul, emisiunea, invitatii, insa cu respect va spun ca aceasta poveste trista, care doar cine trece printr-o suferinta ingrozitoare, asemenea parintilor Mihaelei Runceanu, de a-si pierde copilul – si mie mi-a murit o fetita, nu ucisa de cineva, ci de o boala congenitala – o poate intelege.
Nu doresc nimanui sa treaca prin asa durere, sa supravietuiesti copilului tau, nu este firesc sa-ti ingropi copilul.
Voua va este mila de parinti, insa nu intelegeti ce simt ei, nici nu aveti cum si nici nu va doresc asa ceva.
Cu stima
October 3rd, 2009 at 2:44 pm
De ce trebuie sa dai socoteala????? la cineva?????
Felicitari pentru emisiuni. Mi-au placut mult.
October 3rd, 2009 at 2:49 pm
Costica Ionescu . O persoana foarte interesanta din punctul meu de vedere.
Sper sa nu va acuze cineva ca il faceti si pe dumnealui vedeta.
Felicitari pentru emisiune.
October 3rd, 2009 at 6:00 pm
Niciodata nu vei fi indeajuns de bun sau de corect, niciodata destul de inteligent sau de manierat pentru a fi pe placul tuturor. Eu nu sunt un fan inrait, iti urmaresc emisiunea periodic, dar nu zilnic. Vrei sa-ti spun ce m-ai invatat tu zilele astea? Exact ce ai spus mai sus, cat de minunata, talentata si frumoasa a fost Mihaela Runceanu. Auzisem de acest nume doar pe buzele travestitului Naomi care ii canta melodiile. Absurd nu? Nu fi trist sau abatut pentru cei ce sunt fani Simona Sensual sau Senzual, nu stiu cum se scrie exact, imi cer iertare micii printese. Aminteste-ti ca “Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita”. Este poate, normal sa fii criticat dar acum chiar nu exista nici cel mai mic. Viata Mihaelei cat si moartea ei, mi s-au parut foarte interesante. Am vazut extrem de multe emisiuni in care criminalii povestesc ce si cum au facut crime, pe nici unul nu i-am vazut apoi pozand in Playboy sau Playgirl. In fine, nu fi prea amarat ca nu ai puterea lui Diaconescu sau lui Capatos de a scoate pe banda rulanta “vedete” daca le putem numi asa pe “Blonda lu` Bote” , Nikita si multe alte caricaturi. Datorita tie si frumoasei tale sotii, Andra care a cantat divin cantecul “De-ar fi sa vii” eu ascult acum albumul Mihaelei Runceanu. Succes in continuare si felitari. Ma inclin, cu respect.
October 3rd, 2009 at 6:10 pm
ce bulshit. cum o fi pt cineva sa aiba asemenea sfarsit cum a avut biata femeie? imi ingheata sangele numai cand ma gandesc.. Iar animalul care face asta, care curma in chinuri o viata (si chiar nu mi se pare deloc important k era M.R sau orice biet muritor de foame) pt cateva r*uri de prin casa, primeste cativa ani de inchisoare si apoi mai e adus si cu surle si cu trambite pe “happylica”, k o mare vedeta, sa ne povesteasca filosofia lui ieftina de viata. in loc sa faci mai bine o campanie pt sustinerea inchisorii pe viata pt asemenea animale, voi ii promovati in fata natiunii. mi-e scarba de voi si mai ales de lumea in care traim. rusine nici nu mai merita sa mai comentam nimic, oricum n-are rost, soarta ne e pecetluita oricum.
October 3rd, 2009 at 9:41 pm
am asa un feeling k o mare parte din mesajele contra “will be awaiting moderation” a long, long time.. no pb, nu am nicio satisfactie sa imi vad msj-ul postat, vreau doar k macar sa va treaca pe la ureche: rusineeeeeeeeeeeeeeee
October 3rd, 2009 at 9:49 pm
draga catalin,iti scriu de la proximativ2000 km distanta de frumosul nostru oras natal.ma aflu in germania de ceva timp.am plecat dupa moartea sotului meu pentru a putea sa-mi cresc copii.este trist dar adevarat ca pretul pe care il platesc este prea mare si ca dorul de copii ma imbolnavit ,dar in rominia nu avem din punct de vedere legal nici un fel de protectie sau mai bine spus este minimal ce se face ptru noi femeile vaduve.pina acum citeva luni te-am putut urmari in cadrul emisiunii ,,hapy hour dar de 3 luni m-am mutat la o alta locuinta si nu mai am voie sa montez antena satelit si din pacate nu mai pot urmari emisiunea care imi e atit de draga emisiune realizata de tine si ptru care din suflet te felicit. am incercat sa-ti scriu dar nu am aflat nici pina acum adresa emisiunii.mi-asi dori sa pot coresponda cu tine ptru ca esti din orasul meu si cred ca esti o persoana de suflet.si pot sa spun ca mi-asi dori sa te cunosc personal atit pe tine cit si pe anca.din pacate eu vin acasa in rominia doar in decembrie si as putea sa ne intilnim la aeroportul international otopeni,bine inteles daca si tu ai dori acest lucru.viata mea este un roman dar cel mai mult imi doresc ca fiul meu cel mare sa reuseasca in viata.actualmente este elev la liceul de arte din tg-jiu.asta ma doare cel mai mult ca sacrificiile pe care le facem multe persoane nu le inteleg.am vazut la tine in emisiune una din vedete cum nea criticat pe noi cele ce plecam departe de casa pentru a putea sa oferim copiilor nostrii nu lux ci o viata cit de cit normala o viata pe care doar doi parinti o pot oferi.ori de multe ori sintem femei vaduve si nu avem alta sansa de a razbate prin labirintul vietii.sint multe de spus dar eu ma opresc aici in dorinta ca aceste cuvinte sa fie citite si daca e posibil sa primesc un raspuns pe emailul meu.iti multumesc din suflet si iti doresc cit mai multe emisiuni si multa sanatate atit tie cit si ancai.cu stima si respect emilia gosa mannheim germania
October 3rd, 2009 at 11:36 pm
mie mi a placut emisiunea facuta despre Mihaela Runceanu, am auzit si melodii asa ca nu da ascultare celor care nu stiu a aprecia ce e frumos in amintirea unei cantarete, cat despre asasin are de tras in continuare
October 4th, 2009 at 1:46 am
voi nu faceti altceva decat inventati diferite scandaluri si prostii si invitati tot felu’ de necunoscuti pe care chiar ii faceti vedete…scoateti subiecte,scandaluri si alte bazaconii despre care oamenii nici nu stiau ca exista
apropo maruta,parca esti un gay…poartate mai barbateste,nu mai flutura cu esarfele alea,nu mai gesticula ca si mircea solcanu (si ca orice gay) si nu te mai imbraca precum o femeie
atat mai tine protv-ul…filmele,stirile si divertisul pe care chiar ma bucur ca l-ati adus
October 4th, 2009 at 3:36 am
Daca mai vorbesti desprea asta Maruta, esti un dobitoc. Vrei sa-ti tragi circumstante atenuante? Nu ai. Criminalul ala nu si-a platit inca datoria.
October 4th, 2009 at 1:03 pm
ai drepta te catalin! lasa i ca nu stiu ce sa mai barfeasca si ei!spunei andrei ca o iubi enorm
October 4th, 2009 at 2:32 pm
Catalin, nu stiu ce sa spun. Ar fi bine sa se redeschida dosarul…si vinovatul sa plateasca. Si eu am fost intre cei revoltati pe emisiunea ta, dar stau sa ma gandesc ca, asa cum la Otv criminalul lui Mihalea si-a recunoscut vina, si asta si-ar fi recunoscut-o. E un tip fara personalitate, totusi, daca e nevinovat si nu a luptat pt adevar. Ce sa spun? Dumnezeu sa o ierte pe Mihaela si noi sa o ascultam cu drag.
October 4th, 2009 at 3:33 pm
te inteleg maruta ca vrei sa arati omaneiilor despre ea ac a fost buna in muzica etc ,dar gandeste ca nu se egaleaza titlu emisiunii cu ceea ce prezintii ,asta e tot ceea cei derenjeaza pe totii si pe mine,pai orii e happy ori ne uitam ca prostii cum povesteste unu cum a omorato pe mihaela,deja e caz de otv nu de happy.de ce nu ai facut acest lucru pana sa se eliberez acest tanpit .dar totusi sant multii ca si mine care nici no stimm si nici nu ne intereseaza noi vremm ceva special de la tine cand urmarim emiunea ta, nu sa vedem acestii procurorii criminl etc.
October 4th, 2009 at 5:24 pm
Maruta,
Nu tot ce se cere se face si uneori e mai bine sa incerci sa anticipezi macar putin din efectele actiunilor tale. Macar cele evidente precum reactia la acele emisiuni. Daca voiati atat de mult sa readuceti in memorie cantecele Mihaelei Runceanu sunt sigura ca un ziarist inventiv putea gasi o infinitate de posibilitati decat aducerea criminalului pentru un interviu horror intr-o emisiune HAPPY. Te rog, cauta in dictionar traducerea cuvantului “happy”.
Eu am citit si despre reactia familiei la ceea ce ati facut voi. Si ceea ce declari e o cioara vopsita in porumbel pentru ca indiferenta va da de gol. De ce nu ai facut referire la declaratiile familiei care sunt cele ce conteaza in acest caz, si nu parerea mass-media. Pt ca pe ei i-ati ranit si ei au depus plangere la CNA. As vrea ca reactia CNA sa fie interzicerea emisiunii pt o perioada si difuzarea de scuze in mod continuu, pe ecran la acea ora. Pt ca nu cred ca o pot interzice definitiv. Media si ProTV considera ca au o putere prea mare la ora actualasi chiar credeti ca va puteti lafai in aceasta putere. Citit reactiile oamenilor la stirile voastre. Aducerea in vedere a acestor fapte oribile conteaza, da! Dar nu e suficient. Daca vreti sa schimbati ceva luptati altfel. Pana atunci ma bantuie un sentiment de scarba la adresa voastra. Si va admiram…
October 4th, 2009 at 7:39 pm
oare cand o sa dispari de pe ecran?esti demn de mila… .nu meriti locul lui teo!!!prima faza urata a fost la tonomatul dp ,cand,impreuna cu anca neacsu ai facut misto de trupa blondy(prin 2004,parca).tocmai cu anca… .trupa asia a ea niste versuri de te durea capul,iar acum canta in ladies o muzica nu diferita de blondy.asta n-am inteles.daca zicea cristi minculescu ceva de rau de blondy…ok.dar anca neacsu???no way!oricum,anca niciodata nu va avea succesul andreei banica,un adevarat in romania!a fost foarte urat ce-ai facut atunci!!!eu,fan blondy,m-am simtit umilit!!!am tot incercat sa iau legatura cu andreea banica sa-i zic sa nu mai apara in emisiunea ta… .imi place andreea banica.asa.si???care-i faza?sunt medic,sunt un tip ok.nu mi-e rusine cu andreea banica.alta faza a fost anul acesta,cu maria ciobanu.frate,MARIA CIOBANU.o legenda a muzicii populare.cum ti-ai permis sa fii atat de nesimtit?ai intrebat-o lucruri care nu te privesc.dolanescu… .era despartita de el de 35 de ani.chiar crezi ca trebuia s-o intrebi daca o batea,cum era viata cu el… .foarte urat!!!o ultima chestie:andra nu e cea mai buna voce din romania!!!o fi pt fanii ei,dar nu pt toata lumea!sincer,nici nu se compara cu paula seling,cu adevarat O VOCE!pt mine andra e inexistenta pe langa andreea banica.de ex.fiecare cu gusturile lui.ai o emisiune f urata,in care inviti aproape numai nulitati.unde sunt valorile?
October 5th, 2009 at 1:41 pm
mi-ar placea sa fie din nou ceea ce a fost emisiunea “happy hour” adica o emisiune vesela!
ah… cataline, dupa cunostintele mele, se scrie “sa stii” cu doi “i”, iar “sa nu sti” cu un “i”
October 5th, 2009 at 2:38 pm
DUPA CE CA MA UITAT LA VOI DOAR CAND AVEAI INVITATI ADEVARATI,ACUM MA FACI SA NU MA MAI UIT.BINE UN TELESPECTATOR IN PLUS SAU IN MINUS NU MAI CONTEZA.TRANSFORMA EMISIUNEA UN ALTCEVA.MARUTA/DIACONESCU,PROMOVEAZA AMINTIREA MIHAELEI,DAR NU SI CRIMNALI.AR TREBUI SA MAI SI GANDESTI,DUPA EP.DOLANESCU,EP.CRIMINALUL MIHAELEI RUNCEANU E MAI URMEZA MARUTA. CARMEN,SPANIA
October 5th, 2009 at 3:44 pm
Draga Catalin,
“Happy hour”…inseamna o emisiune care sa ne faca sa radem sa uitam de crime,violuri,accidente,criza economica..sa!
Daca tu si echipa de la happy hour ati vrut sa-i aduceti un omagiu celei care a fost Mihaela Runceanu,trebuia sa aratati lumii imagini si poze cu ea,sa intervievati artisti adevarati care ne puteau spune mai multe despre artista Mihaela Runceanu ceea ce ati facut oarecum..dar faptul ca ati dat dreptul la replica unui dezaxat mintal…nu cred ca prin asta o OMAGIATI pe Mihaela..asta ca sa intelegi de ce ai fost asa criticat….si de fapt asta a fost picatura care a umplut paharul,deoarece draga Catalin ne asteptam la emisiuni frumoase,cu oameni de valoare sa ne mai hranim sufleteste,sa uitam de trista Romanie in care traim…dar tu ai facut exact ce fac celelalte televiziuni:scandaluri cu si dintre “vedete”aparute peste noapte precum:monica columbeanu(careia ii acorzi multa atentie si ii faci prea multa publicitate),simona sensual,andreea tonciu..etc..in definitiv toti sunt niste oameni inculti,care nu au nimic concret de spus si de aratat lumii la tv,niste pierde-vara care petrec prin cluburi pe banii sotului,amantului,taticului etc…niste parasute care cumau renuntat la haine cumau ajuns pe sticla…daca asta credeti ca se VINDE in Romania sunteti primii care gresiti pt ca PRESA este a-4-a putere in stat si ar trebui sa fie prima care sa SELECTEZE tot ce trebuie aratat si impartasit lumii!
Dar daca tie ti se impun anumiti invitati si anumite subiecte pt RATING deoarece bossii din tv-uri nu considera ca altceva in afara de prosti,parasute si scandaluri ar prinde la public,te inseli si tu si ei..si tu ai de pierdut la imaginea ta si kiar frumoasa si talentata ta sotie..Andra!
Ar trebui sa ai un cuvant de spus…Insa daca tu atunci cand aduci pe cineva de valoare in emisiune,un artist adevarat insisti pe viata personala si pe scandaluri si il iei peste picior desi este mai in varsta decat tine si poate kiar mai valoros si nici macar cand il “bombardezi”cu intrebarile tale indiscrete si incomode nu-l lasi sa vorbeasca,ATUNCI MARUTZA INSEAMNA CA TE COBORI LA NIVELUL CELOR DE JOS CARE NU AU PIC DE CULTURA SI NICI O VALOARE(educatie de exemplu)SI FACI JOCUL CELOR CE TE PLATESC DOAR PT UN RATING MIA MARE PE CARE-L AVEAI ORICUMSICU EMISIUNI IN CARE INVITAI OAMENI DE VALOARE SI CANTAU SAU SPUNEAU LUCRURI INTERESANTE FARA SA INTRI TU IN VIATA LOR INTIMA,ALIMENTAND MAI MULT PROASTA EDUCATIE SI LIPSA DE CULTURA SI BUNSIMT AL CELOR CE TE PRIVESC…COPII,ADOLESCENTI,ADULTI SI BATRANI!!!
RUSINE CATE COBORI LA NIVELUL EMISIUNILOR PRECUM:acces direct,povestiri adevarate..si in general cam tot ce s-a preluat de la OTV….MARE PACAT PT CA EMISIUNEA TA,DIVERTIS,CRONICA CARCOTASILOR,SI CATEVA DE PE TVR1 si TVR2 ERAU SINGURELE CARE MERITAU A FI URMARITE!TEO a fost f criticata ca aducea manelisti in studio…acum lumea sa se convinga ca de fapt cartile st facute de cei de sus(SARBU)…asta inseamna in opinia voastra ca manelistii,tiganii,parasutele,incultii prind la public…DAR V-ATI INTREBAT DACA NE-ATI ARATAT SI ALTCEVA SA VEDETI CE AR MAI PRINDE LA PUBLICUL DIN ROMANIA?!!!
October 5th, 2009 at 6:04 pm
Sper ca citesti asta,Maruta.
Da,tu l-ai facut vedeta.Tu si emisiunea ta.Voi il filmati,voi il puneti pe marele ecran. Noi doar privim. Si nu iti trebuie facultate sa intelegi asta.Se putea face foarte usor o emisiune,doua sau trei dupa cum ati dorit,despre Mihaela,fara sa aduceti criminalul acela,care era logic ca va minti ! Dar stai,am uitat,este vorba numai de afaceri si bani in ziua de astazi.Rating cat mai mare…
Ma uit acuma la tine,la televizor,esti in direct cu domnul Victor Socaciu,si ce vad ?…Te las pe tine sa iti dai seama.
Cand vocalistul de la Iris,Cristi Minculescu,era pe pat de moarte,nu s-a facut atat tam-tam cat s-a facut cu acest criminal. Avea si el 2-3 minute,in rubrica de stiri in care se zicea despre el,parca intr-o editie de stiri a durat cam 5 minute,ceea ce m-a surprins. L-ati chemat sa cante live si atat. Dar cu acest om pervers,criminal,faceti editie speciala,il aratati cum minte fara un pic de jena.Se vedea dupa fata lui ca este un mincinos innascut. Un om,nu cu 2 fete,ci cu 222,un om care acuma iti zambeste in fata si pe la spate abia asteapta sa mori.
Pro tv – in ziua de astazi va limitati la manele,la tigani,emisiuni de nota 2 si violenta. Exemple : State de Romania (parerea mea ca promoveaza tigania. In loc sa scapam de cancerul acesta numit rrom sau tigan,voi il promovati) , apoi acea editie speciala cu acel criminal , stirile voastre sunt mega-recunoscute pentru violenta din ele,cu cativa ani in urma,ati “manelizat” imnul Romaniei, s.a.m.d.
Iubeam Pro TV,tot ce a mai ramas din el , sunt unele filme si Divertis care dupa reprezentatia de Duminica, am zis : “Se merita”.
Cu respect din partea mea si multa iubire intre tine si Andra.
October 5th, 2009 at 10:12 pm
..nu stiu de ce dar tind sa cred ca un om si-a pierdut 17 ani din viata nevinovat , mai tineti minte filmul romanesc examen? ……. Dumnezeu s-o odihneasca pe Mihaela Runceanu
October 6th, 2009 at 12:29 am
Revin: ProTV “Jos palaria”??? Iti dai jos palaria in fata acelui criminal, Maruta? ProTV-ul merita “Jos palaria” pt asemenea emisiuni? Nu mai aveti credibilitate. Cine asteapta sa vada valori cand faceti rating pe NONvalori? Oare cum gandtiti’? Nu inteleg…
October 6th, 2009 at 9:55 am
ai dezamagit maruta…ai transformat emisiunea intr-o mizerie….cum ai putut face asa ceva?…te-ai gandit vreodata sa COMEMOREZI OMUL Mihaela Runceanu? ce drac ai fcaut? ti-ai batut joc..ptr ce? ptr audienta?…sincer m-am uitat la prima emisiune dupa care nu am vrut sa mai aud…ai adus pe micul ecran un cretin..un idiot..un ucigas?…oare…asta merita Mihaela Runceanu?…nu te-ai gandit la parintii ei?…de ce nu le-atyi spus ca va aparea acest criminal pe post?…
am ramas cu un gust amar…iar cand te vad pe post…schimb canalul….
October 6th, 2009 at 1:42 pm
Catalin de ce nu o invitati si pe Sofia Rotaru ?
Este o cantareata de origine romana, a muncit foarte mult si a ajuns sa fie considerata regina pop a Rusiei .
Emisunile tale nu ar trebui sa se faca din scandaluri, avem prea multe valori care sa le inviti, tinerii nu stiu ce valori avem.
Te pup si tine-o tot asa.
October 6th, 2009 at 4:14 pm
Buna Maruta!
Stai linistit ca nu faci vedete peste noapte.
Din fericire pentru ca ati avut primi ocazia sa luati interviu acestui om, a scos “mici vorbe”, dar toate aceste “mici vorbe” nu sunt lansate, de valori, ci de oameni ofticati, ca daca ar fi avut ocazia sa i-a interviu de la acest om “concurenta TV’ atunci ar fi facut un mare show pe spatele la omul asta, daca tot nu a reusit atunci au incercat sa faca telenovele. Lasa-i pe alti sa se oftice…Continua-ti drumul ca si pana acuma. Esti preferatul meu! Mult sucess!Aishah
October 6th, 2009 at 6:26 pm
E foarte frumos ca Mihaela Runceanu este omagiata. E buna initiativa de a i se canta melodiile si multi tineri care habar nu aveau de aceasta voce, o cunosc acum si sunt impresionati. O recomandare: rugati-l pe domnul Adrian Daminescu sa cante melodia compusa in memoria Mihaelei Runceanu, este o melodie superba care spune totul despre aceasta mare voce care a fost Mihaela Runceanu. Va multumesc si felicitari pentru emisiune.
October 6th, 2009 at 6:30 pm
Melodia domnului Daminescu cred ca se numeste: “Nu te voi uita niciodata”, am auzit-o cu ani in urma cand o canta in memoria Mihaelei Runceanu. Poate, pentru a o omagia, va fi de acord sa o cante.
October 6th, 2009 at 6:47 pm
eu nu cred ca asta e criminalul.
October 6th, 2009 at 6:49 pm
mai maruta te stimez dar dal naibii de criminal ca imi provoaca greata cand il vad cum vorbeste .daca as avea putere cred ca las baga inapoi la inchisoare pe loc.nu cred ca cineva care e o viata de om poate sa mai traesca printre noi sincer mie frica pentru familia lui .numai dumnezeu lar putea ierta chiar daca siar cere scuze e inutil TREBUE INCHIS INAPOI
October 6th, 2009 at 7:11 pm
Forta fie cu tine, Cataline !
Nu trebuie ca patima sa ne umbreasca judecata. Obiectiv rationand, nu sunt motive certe de a cunoaste inca identitatea criminalului.
Iti spun acest lucru ca un om care si-a trait adolescenta in acea vreme intunecata si ca un fan al Mihaelei, una dintre putinele pete de culoare ale acelor timpuri.
Imaginea unui om este creata cu truda in luni, ani si poate fi terfelita in cateva minute. Insulta si calomnia prind radacini mult mai repede in sufletele noastre invidioase si avide de scandal.
Mergi inainte cu ancheta Cataline si du-o la bun sfarsit !
O mentiune: afla si ce legaturi au avut cu vechiul regim sau cu institutiile acestuia unii invitati care atat de stangaci si necredibil isi “spun lectia” …
Forta fie cu noi toti, intotdeauna !
October 6th, 2009 at 7:17 pm
Stii cum e Catalin?Sa zicem ca ai dreptate intr-o oarecare masura.E drept datorita tie, multi s-au intors in timp si au reusit sa o revada pe artista, multi care nu au auzit de ea au au avut posibilitatea sa o cunoasca..Durerea cea mai mare e ca a fost nevoie sa treaca 20 de ani .Pacat.
Si eu am incercat de 1 an de zile de cand am blogul sa o readuc in atentia oamenilor.Comentariile au inceput sa curga fara intrerupere.Oamenii care au iubit-o au reusit sa se cunoasca si sa afle mai multe despre Mihaela.
Multumim pentru sustinere si succese.
October 6th, 2009 at 7:26 pm
D-le maruta am senzatia ca ai un anumit rol in povestea cu MIHAELA. Eu am cunoscut-o si am fost aproape de EA o perioada de timp si am vrut sa iau legatura cu voi, mi-am lasat un numar de telefon pe adresa ta de mail si nu m-a contactat nimeni NU AM GASIT UN NR. DE TELEFON SA IAU LEGATURA CU voi, si din srainatate s-a putut lua legatura cu voi, POATE LUATI LEGATURA SI CU MINE SA AFATI CITEVA ADEVARURII.DACA CAUTATI IMI GASITI NR. DE TELEFON .
VA ASTEPT!!!!
October 6th, 2009 at 8:43 pm
Nu m-am uitat la emisiunea de astazi,din semn de protest sau ca am fost ocupat , nu stiu exact motivul nici eu. Cred ca ai invitat trupa Iris,doar sa imi inchizi mie gura. Nu stiu ce ai zis in timpul emisiunii,doar am auzit televizorul parintilor mei dat mai tare,cand au inceput sa cante cei de la Iris.In regula,dar acuzele raman asa cum au fost si pana acuma.
Alina zice foarte bine : ” Jos palaria in fata criminalului ?”,desi cred ca se inseala.Nu te-am auzit zicand asta.
Astept emisiuni de calitate din partea voastra in viitor.Este HAPPY HOUR,nu Dosarele X sa studiati cazuri de crima si nici Discovery Channel , sa studiem “animalele” numite tigani si manelisti. NU SUNT RASIST,dar aceste animale ar trebui scoase din aceasta “fauna urbana”.
October 6th, 2009 at 11:01 pm
Catalin Maruta,
Exista o consecinta foarte grav la actiunea voastra de a o comemora pe Mihaela: umanizarea partiala a nenorocitului! Nu cred ca va dati seama cati oameni isi pun intrebarea in momentul de fata daca jigodia asta este adevaratul asasin sau nu!! Din 100 de indivizi, 50 nu il vor mai “scuipa” pe strada, dandu-i beneficiu de indoiala. Nu merita! Din 100 de indivizi 100 trebuia sa-l respinga…Ati gresit! Stiati ce va zice, ce va declara! Din punctul tuturor de vedere monstrul asta nu si-a ispasit pedeapsa….Nu trebuia sa i se acorde privilegiul pedepsei cu moartea, scapa prea usor…Dupa parerea mea, trebuia sa fie lasat sa putrezeasca in inchisoare, la munca silnica, sa se tarasca, sa se chinuie, sa simta in vreun fel durerea…Ce incearca sa faca? Buna intrebare, raspuns cu varianta dubla: sa ia banii vostri-imi inchipui ca nu angajeaza nimeni scursura, sa isi creeze o oarecare postura de martir, care dupa cum ziceam il poate scuti, poate, sa linsaj. In orice caz, ati gresit fata de noi, cei care o iubim pe Mihaela si mai ales fata de parinti. La cata tristete, durere si furie au adunat in toti acesti ani, dupa ce il vad pe calaul fiicei liber ca pasarea cerului, il mai aduceti in prim plan pentru a minti si pentru a produce un deraiaj total in viata unor oameni depasiti de loviturile primite, batrani, care vor mori neimpacati. Cum va cereti voi scuze fata de acesti oameni? Cum le alinati durerea si cum le linistiti viata? Din punctul asta de vedere ai gresit, draga Catalin. Nu veni la post public, cu audienta extraordinara si pune pe seama unui criminal downloadarea pieselor Mihaelei Runceanu. Nu ii faci Mihaelei niciun serviciu! Cei care o iubesc, o cunosc, cei care nu o cunosc, o puteau face comemorand-o in adevaratul sens al cuvantului…Nu mai pune intrebari capcana, Catalin, ele se miros de la o posta…tehnica reduntantei pe care o folosesti cu privire la anumite aspecte ale vietii Mihaelei sunt penibile…ce te intereseaza de fapt? Ce vrei sa afle privitorii tai? Cu cine dormea Mihaela in pat? Daca avea sau nu Mariana S. pat separata? Ai pus intrebare, voalat binenteles, de zeci de ori…dar cum? dar de ce? Este rusinos! In discutia cu Silvia Dumitrescu ai repetat de mai multe ori “tu ai machiat-o pe Mihaela Runceanu pentru ca era de nerecunoscut”…scuza-ma daca nu am redat mot-a-mot…ideea asta era! Pe noi ne intereseaza cat de deformata era sau ce melodii si ce om de calitate era? Sunt multe alte lucruri pe care as vrea sa ti le transmit, dar spatiul si nici modul nu imi permite. Fa bine si cere-ti scuze parintilor. Imi pare rau ca ai ajuns in postura de a-ti cere scuze….alt personaj din emisiunile tale trebuia sa o faca. Reuseai multe!
October 6th, 2009 at 11:22 pm
prima data in viata aud declaratiile unui om ce a terminat 17 ani de inchisoare..e f confuz,e dificil de inteles totul.chiar si cum o femeie precum mihaiela lasa acesti oameni sa locuiasca in garsoniera sa.de fapt era doar o garsoniera si her privicy era incalcata categoric.dar viata acelor timpuri,ai anilor 1989 explica multe lucruri.Eu am trait acei ani si era cu adevarat greu,eu am plecat din ro in 88.Dar omul acesta traieste,si acum eu cred ca el incearca sa si faca un loc in sufletul familiei sale,care se pare ca au fost f buni ,dar cu copilul lor nu au stiut sa aiba o relatie sanatoasa ,puternica in acei ani, cind el avea 21de ani virsta destul de dificila pt unii dintre noi.cred ca el a omorit,si varianta sa nu e decit o incercare de a obtine iertarea lor ,increderea familiei sale.Are nevoie de asta pt a trai in continuare,dar el trebuie sa inteleaga ca nu obtinem in viata nimic durabil si valoros bazindu ne pe o minciuna.el are nevoie de ajutor si l poate gasi chiar la familia sa ,sau la psihologi.e greu pt toti,chiar si pt mine care ascut asa poveste la …happy hour.cu bine
October 7th, 2009 at 5:48 am
Slutare celor de la HAPPYhour !!! eu personal nustiu nimic si nam auzit melodii dea (raposatei) pentru ca nici nam apucat la 24 de ani sa auzim in RM
October 7th, 2009 at 6:18 am
Slutare celor de la HAPPYhour !!! eu personal nustiu nimic si nam auzit melodii dea (raposatei) pentru ca nici nam apucat la 24 de ani sa auzim in RM de Mihaela Runceanu poate la radio melodii dea ei ,in fine ..
aici isi expun parerile si as dori sami expun parerea mea despre criminalul asta sai zicem asa !!!!
La prima vedere se vede ca e un om cinstit si cumsecade dind dovada de 7 ani de acasa, bunele manere si un om cu minte la cap ce nar putea face asa ceva !!!!! DAR !!! daca sal studiem din alt punct de vedere felul cum se comporta in timpul interogatoriului, mimicile care le face,pauzele in timpul vorbirii cind i se adreseaza o intrebare mai delicata si felul cum reactioneaza ( privirea intrun oki) ec! se vede ca este un tip echilibrat emotional nu se lasa prins in capcana si relieveaza o stare psihologica bine aranjata implicind stari ascunse de regrete , de cereri de iertare adresate parintilor lui si multe kestii !!!! care DUPA parerea mea un psiholog bun da BUN lar putea disscoase cit ai zice peste !!!
eu personal am cunoscut o persoana care na ucis pe nimeni dar se comporta si vorbeste kiar si mimici asemanatore avind ! aceasta persoana detine darul de a comvige oamenii prin felul sau cu tot felul de istoriare inventate !!!
acest presupus Criminal devenit Vedeta emisiunii voastre nu cred ca merita nici cit negru sub unghie de a mai fi aratat oamenilor !! mie personal imi stirneste o stare de nervi cind ma uit la el si simt ca MINTE cu atita nerusinare si fara pic de pocainza !!! SACUNUL ELECTRIC SA STIE DE EL !!!!!!!!nul mai aratati ca Happy Hour se transforma intrun shocu cu Opra !!!!
va multzumesc la toti ca ati acordat citeva minute !!! citind si parerea mea !!!
October 7th, 2009 at 7:19 am
da am vrut sa mai adaug o potentiala versie cum sa desfasurat aceasta actiune di partea VEDETEI CRIMINALE !!
tipul a luat-o in vizor la virsta aceia ii jucau hormonii ca ori carui adolescent la o tipa simpatica si atragatoare !! el a gasit o modalitate de ai intra in increderea ei casete cu ELVIS (dea sti elvis in cea fost bagat ))) cestii in trestii de acest gen !! si in fine generatia de astazi din care facem parte e un desfat total (a face dragoste la prima vedere ) pecind pe atunci pentru un sarut trbuiai sa rastorni muntii !!! tipul a tot incercat ceva sau avea ceva platonic in el cineo sti si sau inteles prin telefon sa se intilneasca la ea , omul plin de iluzii si faze erotice a luat masina si cu viteza sa indreptat la ea , a fost oprit de politzie spuninduise ca a depasit viteza !! asta fiind din familie nobila ( pe atunci nu orcine se plimba cu masina ) a dat spaga si a plecat mai departe ,ajungind la ea a incercat sasi exprime emotiile hormonilor ea fiind indispusa suparata certata sau ( faza cu ciclul ))) ) il refuza categoric dupa ultimile incercari amaritul sa indignat complect ca na fost bagat in seama !!!! a trecut la actiune( probabil ea sa suparat rau si a incercat sa keme politia ca tipul venise cu idei erotice incalzite si insistente ce a enervato si mai rau pe Mihaela si ca sa scape de el a luat telefonul … aici intervenind el fiind inferbintat na vrut sa cedeze excitatiei si a strangulato cu firul ) dupa ce a realizat cea facut a luat trofee pentru timpul pierdut si a dat … si comncubina lui si prietenul lu cel de la 14 ani sustin ca tipul avea pe atunci o stare emotionala instabila si scimbatoare radica (de la bunele maniere la faze bruste de agrersie )
Eu ii acord versiei mele 90 % din presupusa actziune creta pe fact !!! cam asa sar fi derulat presupusa actiune !
Tipul e vinovat rau !!!!! pe linga omor trebuia sa mai ste citziva anisori buni pentru tentativa de viol nene )))))))))))
October 7th, 2009 at 9:41 am
imi cer mii se scuze ca voi posta offtopic, dar nu stiu unde-i nimerit sa scriu.
as dori sa vad emisiunea in care a aparut domnul Penes; inregistrarea acesteia poate fi obtinuta cumva?
va multumesc.
October 7th, 2009 at 11:28 am
Da, sunt de acord cu tine ca e normal sa stim adevarul despre moartea Mihaelei Runceanu.. chiar daca e dureros si rascoleste ranile parintilor si celor care au iubit-o pe Mihaela?…da poate chiar si asa…
Insa e si mai dureros ca i se acorda posibilitatea unui criminal fara orice d-zeu sa se destainuie in acelasi timp in care este evocata viata si cariera acestei artiste deosebite.Este ca si cum ai pune semnul egal intre ei doi si le-ai da prilejul sa vb in paralel… cu o ,, mica “exceptie.. Mihaela nu ne mai poate vorbi decat prin cantecele lasate in urma ei.
Ceea ce ma indigneaza la culme este atitudinea de victima in care pozeaza insusi criminalul, si faptul ca omul asta chiar jigneste inteligenta multora dintre noi prin scenariile privind nevinovatia sa, ticluite in perioada cat a stat in inchisoare. Adica nu trebuie sa fii un geniu sa vezi ce minciuni sfruntate poate nascoci, un tupeu iesit din comun.. de genul ca vezi doamne saracul de el desi a pierdut 17 ani din viata nevinovat chiar.. el totusi nu incearca sa convinga ca este intr-adevar nevinovat, ca ce rost ar avea.Pai dragul meu cand stii ca esti curat ca lacrima si nu ai pe constiinta moartea unui suflet, lupti pentru viata ta.Din 1989 pana in prezent au trecut ceva ani in care putea sa incerce reabilitarea sa.
Dupa parerea mea, singurul adevar este acela ca a omorat-o pe Mihaela Runceanu pentru ,,nimic”.. nu a fost crima pasionala, omul asta nu putea sa cunoasca notiunea de pasiune, ci pentru niste nenorocite de bunuri, pentru bani astfel incat sa braveze in fata unei femei pe care se incapatana sa o intretina singur poate pt a-si dovedi barbatia care de fapt nu o avea.
Cam asta .. cred eu.. si mai cred ca m-ai socat putin cu maniera asta de a trata acest caz, dar in acelasi timp stiu ca tu esti la baza un om cu principii care aborda putin mai transant problemele si invitatii decat alti colegi din Tv.Sper ca trustul la care lucrezi nu ti-a subminat principiile de care ai dat dovada pana acum.
Consider ca tu si Andra sunteti cuplul cel mai solid din show-bizz-ul asta romanesc, si va doresc sa aveti o casnicie trainica, fericire, sanatate si copii frumosi ca voi.
October 7th, 2009 at 12:30 pm
Am citit…dreptul tau la replica…cata mizerie mai omule…adica tot pe noi ne acuzi pentru ca ne uitam si n felul asta ii facem vedete???? cata nesimtire doamne? asta ai invatat tu de la parinti? din scoala? sa plasezi pisica moarta altora? ca sa scapi tu de culpa??? ce ar fi sa iti asumi mutilarea unui format de televiziune care promitea!!1 ce ai fi daca dumneata Maruta te-ai intoarce sa vezi oare de ceeeee nimeni nu mai lanseaza nimic de valoare la tine in emisiune? pai duduile care fac play back sunt vedete? ca doar alea mai calca pe la tine!!! nici un pic de respect nu ai pt noi cei care de fapt iti bagam salariul in buzunar? pai pe principiul toti tb ascultati…de ce nu il aduci domne si pe pasaris??? sa ascultam domne si versiunea lui?
October 7th, 2009 at 3:04 pm
UN DUET INEDIT CU DOI MARI ARTISTI , CARE DIN PACATE , NUMAI SUNT PRINTRE NOI . AMINDOI AU AVUT ACELASI TRAGIC SFIRSIT . DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA .
FELICITARI PENTRU EMISIUNE SI DACA PUTETI TRANSMITETI IN EMISIUNE ACEST DUET .
http://www.youtube.com/watch?v=Anj7UCgHPo0
October 7th, 2009 at 6:40 pm
Bai Maruta…Adu si tu pe cineva cu adevarat celebru sau care e cu adevarat o persoana importanta…O aduci pe Simona Senzual de parca ar fi Cleopatra…E proasta saraca de nu stie cat face 7×9.Hai lasa-ma,pana nu aduci pe cineva la care sa merite sa ma uit nu mai are rost sa ma uit… SALVE
October 7th, 2009 at 9:19 pm
buna seara happy hour fi ti cu adevarat happy
October 8th, 2009 at 10:26 am
ti-am spus k o sa stau cu ochii pe tn,iar ai dato in bara,a inceput sa devina un obicei pt tn ,acum ,mai nou postu de tv mai plateste si amenzi de pe urma ta.nu stiu cine-ti asigura spatele, dar acel cineva ar trebui sa vada si dincolo de tine si comentariile tale prostesti,si fiu-meu de 7 ani s-ar deascurca mai bn,chiar ai facut o pasiune din a NU lasa mortii in pace???ce se intimpla cu tn?volorile le aduci in postura de curve si infractori,iar curvele le faci vedete.RUSINE SA-TI FIE,NU MERITI EMISIUNEA PE CARE O PREZINTI!!!!!!!!!!!!
October 8th, 2009 at 10:37 am
O VREM PE TEO TRANDAFIR INAPOI
October 8th, 2009 at 2:58 pm
eu cred ca nu acela este criminalul Mihaelei Runceanu. totul a fost o mare porcarie
October 8th, 2009 at 4:07 pm
domnule maruta.emisiunea se numeste happy hour,dar de la inceputul acestui sezon ai adus in atentia publicului numai subiecte care nu au nici o legatura cu genul de emisiune pe care te-ai astepta sa o vezi.ca sa nu spun ca de multe ori depasesti limitele bunului simt doar ca sa scoti la iveala diferite aspecte din viata invitatilor tai.poate pe noi nu ne intereseaza.pacat ca pentru audienta emisiunile se transforma de multe ori in circ.stiu,exista telecomanda,dar pe toate posturile vedem din pacate acelasi stil de emisiuni.dorim emisiuni in care sa fie promovate valorile,nu scandalurile si persoanele care devin ,,vedete”peste noapte.ce modele sa-si aleaga copiii nostri? Gigi Becali? Simona Senzual?etc….
October 8th, 2009 at 6:08 pm
Nu ai evocat nimmic, Maruta, ai terfelit memoria unei mari cantarete care facea legea in muzica romaneasca atunci cand tu bateai cu furculita in geam. I-ai rascolit viata in cautare de amanunte picante care sa iti aduca puncte de rating care sa iti justifice salariul, asa cum ai mai facut-o de atatea ori. Ai o emisiune de toata jena, iar dictia iti e jalnica, seamana mai degraba cu a unui fatalau, nicidecum cu a unui barbat.
October 8th, 2009 at 6:18 pm
faza cu criminalul a fost asa……………aiurea un pik.prea multe detalii.dar sincer altfel nu avea cum sa aflu mai multe.am aflat deci din emisiune.dezamagitilor un sfat:nu mai priviti oameni buni emisiunea ca nu va obliga nimeni.maruta daca s-ar putea sa n-o mai inviti pe simona sensual ca nu merita.
Pentru Florin din Sibiu:o fi paula seling o voce buna dar n-o compara cu andra,care intradevar e CEA MAI BUNA.bafta maruta si emisiuni cit mai frumoase.tine totusi cont si de sugestiile unora ca noi…………..cei care te privim in fiecare seara siapreciem ceea ce faceti.
October 8th, 2009 at 6:47 pm
in cel mai pur stil comunist ati pus intr-o proportie mai mare comenturile pro, sa speram ca intr-o buna zi va disparea de pe piata media acest demn de sila maruta cu tot pro tv
October 8th, 2009 at 10:36 pm
Te-am apreciat pana acum, dar se pare ca valorile si principiile se pierd in timp si mai ales se pare ca pot fi cumparate. Se putea face un omagiu Mihaelei Runceanu, prezentandu-i viata si cariera, stabilind si conditiile ciudate in care a murit, fara a fi invitat un criminal in emisiune. Sa modereze atunci toti criminalii toate emisiunile, cu scopul e a evoca viata victemelor. Rusine, mai bine nu te scuzai.
October 9th, 2009 at 8:46 am
trebuie sa intrerupi aceasta cercetare,caci,noi,de la departare,care,nu stiam de aceasta crima si de mihaela,ne dam sema ca totul e o inscenare,si are iz de crima politica.dupa ce d-na de la tv.din acele timpuri a spus ca nu era agreata in tv.si radio,caci era un”pic rebela” intareste faptul ca,acea prietena SECRETARA DE PARTID avea intrare libera la ea in casa,si culmea culmilor,vine cna si amendeaza postul ca acest criminal a vorbit la ore nepotrivite.sunteti dea dreptul PENIBILI,voi in tara voastra!!!IN PRIMUL RIND EL E ACUM CETATEAN AL TARII,PEDEAPSA SI-A ISPASIT-O,IN AL DOILEA RIND CE ARATATI VOI LA STIRILE DE ORA 17.00 CRIME INCESTE SILUIRI ETC.ETC.E MAI EDUCATIV?cineva cauta si dupa 20 de ani sa-i inchida gura acestui tip care probabil stie mai multe!!!SCURT PE DOI,ASTA E IMPRESIA PE CARE NE-A LASAT-O!!!!!!
October 9th, 2009 at 1:08 pm
maruta iti place barfa frate la greu…cum poti sa inchei o emisiune spunand ca nu mai poti de curiozitate cum se va incheia casatoria lui moni cu iri…au un copil si macar din acest motiv ar trbui sa fii mai bland…ce ai zice daca as paria pe casatoria ta? si la fata esti schimbat…ti se citeste rautate in ochii aia mici…nu m-ar mira sa te lase andra…scoti bani de paine facand rau …ai grija sa nu se intoarca roata… odata iti iubeam veselia…ce se intampla? opreste-teeeeeee
October 9th, 2009 at 2:17 pm
draga catalin,
sper ca imi permiti sa iti spun asa ;
- in primul rand ,parerea mea e ca ar fi trebuit ca emisiunile inchinate mihaelei runceanu sa fie incluse in alt titlu:nu “happy hour special ” ci :”hour in memoriam “sau alt fel;nu prea am inspiratie
- am mai scris si in alte comentarii: nu cred ca acel om e criminalul;securitatea s-a razbunat (vezi mama lui nicu covaci; IOANA o fosta colega de institut (prima femeie care a imigrat in 1965 cu acte legale si care a fost amenintata sa nu se intoarcasi s-a intors si a fost gasita in casa parinteasca in fagaras ,desfigurata)
October 9th, 2009 at 11:15 pm
Acele persoane carora nu le place emisiunea Happi Hour al carui prezentator este domnul Catalin Maruta sunt rugate sa schimbe canalul printr-o singura apasare a butonului de pe telecomanda.Nu este nimeni obligat sa se uite.E normal sa ne spunem parerea dar in limita bunului simt.Nu sunt o fana inraita a eminiunii dar imi respect semenii.Cat despre subiectulu principal si anume criminalul Mihaelei Runceanu,imi pare foarte rau ca e in libertate,ma bucur ca stiu cum arata in cazul il intalnesc vreodata sa stiu cu cine vorbesc de fapt si sa simta ura din sufletele noastre.Da,acum este mediatizat,si dupa cum spun unii a ajuns o “vedeta”.Eu una nu as spune asta.Acum multi isi atribuie denumirea de vedeta doar pentru ca a aparut de 2-3 ori la tv.Acest cuvant si-a pierdut demult valoarea si adevaratul sens.A fost frumos ca s-a vorbit de Mihaela Runceanu,nu pot sa spun ca am fost de acord cu interviul criminalului dar nici impotriva.E decizia lor ce prezinta si e decizia noastra daca ne uitam sau nu.Cat despre domnii “Carcotasi”si-au pierdut de mult respectul de sine.Daca inainte ma uitam cu drag la ei acum nu ma mai pot uita nici 5 min. insa asta nu inseamna ca trebuie sa ii jignesc.
Am citit cateva comentarii si pot sa spun ca nu a meritat sa dai explicatii.Acum nu poti decat sa nu pui la suflet tot ce citesti.Va doresc mult succes tie si Andrei(care este o profesionista la fel ca tine)atat pe plan profesional cat si personal.Va pup
October 10th, 2009 at 7:44 pm
S-au rezolvat problemele cu sunetul.
October 11th, 2009 at 1:07 am
Eu cred ca acela nu este criminalul Mihaelei Runceanu.Totul a fost o mare porcarie
October 11th, 2009 at 9:39 am
sotul meu e scriitor si recent a terminat un roman de actiune in care este descrisa intr-un stil mai nonconformist activitatea unui golan de cartier care se viseaza mare mafiot. visul sotului meu este sa vada un film realizat dupa romanul acesta insa nu cunoastem pe cineva din domeniul filmului. va rog sa imi trimiteti o adresa sau un telefon care sa ne ajute in acest sens. in ultima vreme am tot vazut productii romanesti foarte interesante la pro tv si acasa si cred ca acesasta carte ar deveni un film cel putin la fel de interesant. va multumesc si astept un raspuns la adresa oferita.
October 12th, 2009 at 10:35 am
Stimate domnule Maruta,
pe 1 noiembrie 2009, la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, va avea loc un spectacol comemorativ dedicat Mihaelei Runceanu.
Va rog sa acceptati invitatia noastra de a participa la acest spectacol impreuna cu Andra.
In acest fel ati putea dovedi tuturor ca demersul dvs. tv a fost facut pentru pastrarea memoriei Mihaelei si nu doar pentru rating.
Spectacolul este organizat de catre Asociatia Culturala Fan Club Mihaela Runceanu si va cuprinde atat o intalnire informala a fanilor, cat si un spectacol la care vor canta multi dintre elevii pe care Mihaela i-a lansat in muzica usoara romaneasca.
Mai multe detalii despre acest spectacol gasiti pe http://www.reflectiimihaibogatu.blogspot.com.
Va multumesc si va astept.
Cu stima, Mihai Bogatu.
October 13th, 2009 at 1:18 pm
Dupa 20 de ani nu vi se pare prea mult sa vb despre Mihaela?Pana acuma nici nu a mai fost pomenita,asa ca lasati-o sa se odihneasca.Mai Maruta incepe si emisiunea ta sa fie ca si ACCES DIRECT si OTV.Imi pare rau dar rating numai asa se poate face,cu Mihaela si fratii Dolanescu.Doamne ce ati ajuns.Pacat am crezut ca avem si noi o emisiune calumea.Parca i se supne HAPPY HOUR,cred ca ar trebui sa i se schimbe numele.
October 13th, 2009 at 8:30 pm
Pacat ca totul a fost comercial!
October 13th, 2009 at 9:03 pm
Catalin,ai primit tot felul de comentarii pro sau contra acestor reportaje in care ai prezentat pe Stefanescu Daniel Cosmin.
eu am cunoscut personal pe Daniel,este un om ca toti ceilalti care au dreptul la viata si libertate…si inca ceva:
toti aceia care arunca cu “pietre”in Daniel,ar trebui sa se uite ma
October 13th, 2009 at 9:06 pm
bine la faptele lor…in fata lui Dumnezeu nu este nimeni fara greseli;mici sau mari!
da te rog adresa mea de email lui Daniel,vrea sa ia legatura cu mine!
cu ajutorul tau,al acestor emisiuni am reusit sa am vesti despre el!
merci!
succes!
October 13th, 2009 at 9:11 pm
bine la faptele lor.
nimeni sa nu se creada sfant pentru ca in fata lui Dumnezeu toti oamenii au gresit!
fiecare sa_si vada de treaba lui si sa nu mai acuze!
multumesc tie ca datorita acestor emisiuni am reusit sa am vesti despre Daniel,da_i de rog adresa mea de email,vreau sa iau legatura cu Daniel!
succes!
October 14th, 2009 at 8:46 pm
Da, Maruta, esti un mare bou ! N-ai nici o vina tu, pentru ca asa te-ai nascut,un mare nesimtit caruia nu-i pasa de durerea nimanui atata timp cat tie iti merge rating-ul.
Asta ca sa fiu in topic.
Ca sa fiu offtopic, sunt membru al Muzicii Militare de la Constanta si am sa te rog sa ne mai lasi dracului in pace. Ne-am saturat sa fim bataia ta de joc. Spune-i si producatoarei tale exact acelasi lucru. NU SUNTEM BATAIA VOASTRA DE JOC !!! Suntem niste profesionisti adevarati, iar daca vrei spectacol cu noi, tati, baga mana in buzunar , semneaza un contract pe bani , pentru ca avem nevoie de instrumente si de materiale care sa ne ajute in meseria noastra,ca de plimbare “mocca” la Bucuresti pe mancarea noastra ( pentru ca voi nici un pahar de apa nu dati ) si pe oboseala noastra, multumim, nu avem nevoie. Muncim destul aici ca sa mai fie nevoie sa mai facem deplasari aiuristice la Bucuresti.
October 14th, 2009 at 9:54 pm
este pentru prima data cand fac lucrul asta ,dar cum am vazut ca scria o doamna mai sus ma numar si eu printre telespectatoarele care din pacate nu se mai uita la emisiunile tale ,ai devenit exact un diaconescu2 ,nu stiu din lipsa de subiecte ai inceput sa aduci tot felul de specimene,ex:si panarama aia a lu iri care nu stia sa lege 2 cuv.imi pare rau pt tine sincer.
October 15th, 2009 at 12:05 pm
FOARTE FOARTE BUNA
October 15th, 2009 at 11:37 pm
http://www.razvan-zainescu.eu/home/povestea-lui-razvan.html
http://bogdancurelea.wordpress.com
buna Catalin,
Nu stiu daca aici trebuia sa postez aceste adrese. Sper doar sa poti sa intrii , sa citesti si sa vorbesti despre asta mai departe….ca ei sunt sute. Nu sunt ruda cu ei, nu-i cunosc dar m-au impresionat enorm povestea lor. Primul baiat m-a facut sa vad ce fragili sunt oamenii, ce repede isi poate schimba viata un om. De cate ori privim la ei vom gandi involuntar “‘noua nu ni se poate intampla”"…dar se poate.
Al doilea ma face sa ma gandesc ca indiferent ca esti barabat sau femeie, tanar sau batran, bogat sau sarac…toti iubim viata si o descoperim cand e pe cale sa se sfarseasca… Sper sa poti ajuta cumva. Te pup pe tine si pe Andra.
October 16th, 2009 at 1:43 am
Toata aprecierea pentru domnul Prigoana…
Este un om foarte inteligent,are replica la tot.
Si sincere condoleante,si mai lasati-l in pace pe saracul om.
Cat de caine poti sa fii sa te bucuri de necazului unui om?
Cat despre blonda lui Iri,domnul Prigoana destept ca intotdeauna!!!
October 16th, 2009 at 5:53 am
Trebuie doar sa-mi cititi , sa incept asa : October 2nd, 2009 Sunt acuzat ca l-am prezentat in emisiune pe criminalul Mihaelei Runceanu, Bun , dar am, mai auzit intro emisiune: ”caci voi nu faceti pe nimeni vedete’ dar , SOFERU lui xx columbeanca ce-l faceti ? … noi il facem vedeta ? sau apare-n prea multe emisuni PROTV ? … Mfine .. 1º ce nu ma intreseaza ! – cum face el sala si de ce … 2º intelgeti-ma pe mine si pe multi alti care gândesc ca mine … , noi facem vedete ? chiar nu facem .. vedem ce ne aratati si platim SMS’uri si TEl’s ptr. ca voi sa’ ziceti ca noi vrem x,y,etc. .. imi cer scuze ptr ”gramatica” mea sper sa ma corecteze cineva … sau sa-mi accepte acest comenatriu …. 1 Saludo ”Berger_baietashu@yahoo.com”
October 16th, 2009 at 8:18 pm
Astfel de valoare cum a fost Mihaela Runceanu ar fi pacat sa fie uitata dar. deja e prea tarziu . Multi tineri nici nu au auzit de ea.
October 17th, 2009 at 4:01 pm
Draga d nule Maruta imi cer mii de scuze pt toate comentariile facute despre tine si emisiunea ta de atata timp tot spunem k ai luat o razna k nu mai faci emisiuni k inainte si numai rautati despre tine dar astazi cred k mi am dat seama k atat eu cat si probabil ceilalti telespectatori ne amdescris pe noi in acele comentarii facute despre tine si emisiune.Clar emisiunea pe care o faci e jobul tau si tu k toti cei care au joburi si vor sa le mearga totul k pe roate la serviciu fac si ceea ce nu le place asa si cu tine cred iti place nu ti place tu cum ti atat de mult la noi si vrei sa ne arati numai ce vrem noi sa vedem faci si astfel de emisiuni daca ele au cei mai multi telespectatori si raitingul creste .DE CE NU?dD oar esti om si tu, castigi si bani si cred k mai razi si de cat de inculti suntem facand astfel de comentarii la adresa emiisiunii tale si la tine bineinteles,dar defapt vinovatii suntem NOI TELESPECTATORII K DAM APA LA MOARA ,k daca nu ne ar fi placu nu ne am fi uitat si asfel tu ai venii si cu altceva chiar daca ma uitam la emisiunea ta era k vroiam sa vad si eu lumea din tara si sa aud romaneste k aici in strainatate e ffff greu sa nu auzi limba ta natala,dar pana vei aduce si oameni de la care pot invata ceva si sa ma uit cu drag voi inceta sa ma mai uit la emisiune cel putin la secventele pe care le ai cu divesrse persoane te pupic si tind sa cred k nu esti asa cum crede lumea pupicuri si pt andra o iubesc si va respect …
October 17th, 2009 at 4:41 pm
Asa suntem noi oamenii ;cand nu avem ce face si nu ne merge bine aruncam cu pietre in altii …deh daca alta treaba nu avem ,facem si noi ce ne taie capul mai bine si adik sa vorbim despre ceea ce fac altii; nu ne uitam la noi. Tb sa recunosc k uneori, fara sau cu buna stiinta m a numar si eu printre acele pesoane si imi e rusine dar asa suntem noi oamenii rai si invidiosi poate de aceea nu ne ajuta DUMNEZEU.Sper sa ne de a minte si sanatate si sa nu mai vb pe altii de rau ci sa ne vedem de treburile noastre si daca e ceva ce nu ne place la tv sa nu ne uitam k nu suntem obligati in loc sa dam sfaturi k nu suntem in masura sa judecam pe nimeni nici chiar acele persoane pe care le criticam ;macar ele au curajul sa iasa din anonimat .Bine sau rau curve sau fete cuminti ele sunt pe sticla si castiga banii ,iar noi cu invidia si vorbele in vant….
October 19th, 2009 at 7:34 pm
Mihaela Runceanu a fost si va ramane printre noi,macar cu muzica…
BAFTA CATALIN SI AS VREA SA TE ROG SA II INVITI SI PE CEI DE LA TRUPA ETNO LA TINE IN EMISIUNE…TE ROG,TE ROG,TE ROG,TE ROG!!!!
October 20th, 2009 at 12:40 pm
…. m-am saturat sa vad ca va omorati ..pentru nimic ..sa aduceti in emisiuni tot felul de vagaboande(blonda lui irinel),,si sa considerati “emisiune de succes”.
Cautati si povesti pozitive, frumoase.. ca de urat si negativ santem sufocati .
Ai inceput frumos Maruta.. dar, ai incepot sa te asemeni cu gasca lui DAN DIACONESCU..si nu ma mai atrag emisiunile tale.
mai revizuieste -te..
October 21st, 2009 at 12:33 pm
Ma numesc Alina am 27 de ani imi ocup timpul facand tablourii cu oase de peste sunt o minunatie poate vi se va parea ciudat dar sunt ceva demn de admirat ,mir placea sa le pot arata la dumneavoastra in emisiune
October 22nd, 2009 at 5:45 pm
chiar nu iti dau dreptate!tu inviti pe cine ai tu chef in emisiune,iti bati joc de ei si ai o satisfactie enorma!.pe altcineva nu puteai sa aduci in emisiune decat pe ucigasul ala?sau pe amanta lui iri ?sa se dezbrace aia?sincera sa fiu ai niste figuri in cap si iti recomand sa mai revii cu picioarele pe pamant ca si tu esti om si crede-ma ca nu esti cine stie ce frumusete sau desteptaciune.
October 23rd, 2009 at 6:01 pm
Nu mai fi asa de pervers si otevist,nu mai cauta scandal si lasa lumea in pace,te-ai schimbat mult si asta nu ne mai place.
October 25th, 2009 at 6:18 pm
nu auzim decit de crime si hoti numai avem si oameni cu care sa ne mindrim?
October 25th, 2009 at 8:52 pm
Maruta,tu eshti un domn deshtept shi finutz.Crezi k e necesar sa ascultzi totzi dementzii?Incearca sa faci emisiuni la fel de frumoase k shi pana akum,vine nu vrea sa se uite sau nu le cinvine sa skimbe postul.
October 27th, 2009 at 5:32 pm
de ce nu o invitati pe andreea marin in emisiune?
October 27th, 2009 at 6:54 pm
sa nu mai prezinti aci oameni care au facut foarte mult rau tuturor.
October 28th, 2009 at 7:34 pm
buna ! as dori sa stiu si eu ce sa fac daca as pati la fel ca mihaela?
October 29th, 2009 at 7:07 pm
Dle draga,nu spun ca nu aveti dreptate,dar traim intr-o tara in care la televizor vedem crime si violuri,stiu,o sa spuneti ca se intampla si trebuie aratat,insa ce putem invata din asta??!!!oameni buni,avem talente,avem copii destepti,cum sa ii valorificam??am terminat o facultate,si din 300 de absolventi jumatate nu scriu corect romaneste,nu stiu o poezie,sunt asa ignoranti ca mi-e rusine sa imi spun roman~!!!!!daca dumneavoastra nu faceti nimic,o sa avem de-a face cu oameni gen goagal si almanahe!!!multumesc
October 29th, 2009 at 8:04 pm
Da,ai dreptate…Noi facem vedetele…Noi am facut-o vedeta si pe Monica Columbeanu,Alina Plugaru si alte exemple care nu au ce cauta pe micile ecrane….Trebuie sa ii dam dreptate lui Puya in ceea ce spune in piesele lui,toata lumea apare la televizor….chiar daca trebuie sau nu…..suntem o natiune de “Je mon fishe-isti”,inca nu imi dau seama cum am ajuns asa…..Campania “Jos Palaria” ar trebui extinsa si pe celelalte posturi de televiziune,ar trebui sa devina un fenomen national,pentru ca noi,generatia noua,sa putem sa devenim ceea ce este numit “om”.Maruta,ai dreptate,o asemenea voce ca a Mihaelei trebuie pomenita,trebuie readusa in atentia publicului…Iar cei care vor ca aceste asa-numite vedete produse peste noapte sa se stinga,sa stinga televizorul si sa-si gaseasca ceva mai bun de facut,de exemplu sa incerce sa comunica mai bine cu fratele,sora,copilul sau parintii lui,ca Dumnezeu stie ca avem nevoie de asa ceva…..
October 30th, 2009 at 2:45 am
Si n-o fi asa…
October 30th, 2009 at 4:56 pm
ai dreptate maruta:d
October 30th, 2009 at 6:57 pm
buna!!! nu o cunosc p mihaela runceanu dar nu vreau sa se mai face emisiune despre ea e plictisitor nu se mai uita nimeni la emisiune ca pana acuma .pt ca emisiunea ta din happy hour ar trebui sa se numeasca tadic houar !! sa vb despre ce sa intamplat acuma 20 de ani sincer nu ma enetereseaza despre asta ….adu si u vedete trupe cre au scos melodi noi nu sa vb despre mihaela runceanu pt ca nu intereseaza p nimeni ….mai bn ma uit la acces direct ca tot asa a devenit si emisiunea ta la fel ca aia
o sa ajungi sa nu se mai uite nimeni la tn dak continui asa …
Sincer vb acuma eu nu ma mai uit la tn din cauza asta vb despre mihaela runceanu intruna nu stiu dak citesti acest mesajjj sau nu dar orcum eu am sp ceea ce ma de spus orcum nu eu imi pier audienta ci tu adik voi de la pro tv
October 30th, 2009 at 7:24 pm
Prietene Catalin Maruta,e moarta de 20 ani,crezi ca ii mai pasa cuiva ?
Nu asa iti faci rating,crede-ma.La fel si cu divorturile lui Adrian Enache,Catalin Crisan,o lalaiti atat,nu ii pasa nimanui,mai bine o invitati pe blonda lui Irinel,oricum a-ti facut-o vedeta,dar macar asa m-as uita cu placere,as putea sa ma amuz,la fel ar face si majoritatea presupun.
best regards
October 30th, 2009 at 7:37 pm
MA BUCUR CA AVETI IN EMISIUNE ACEST SUBIECT SI CA NU SE UITA VOCILE ADEVARATE NU CA IN ZIUA DE ASTAZI CA TOTI FAC PLEYBEC ACEASTA FATA AVEA O VOCE DE NEINLOCUIT ADICA O VOCE CU ADEVARAT FRUMOASA SI MERITA SA TRAIASCA DAR ASTA E VIATA SI TREBUIE SA MERGEM MAI DEPARTE SI SA CREDEM IN DUMNEZEU.CHIAR DUPA 20 ANI MELODIILE EI SANT FRUMOASE SI MA BUCUR CA ATI AMINTIT DE MIHAELA SI SA ARATATI CINE A AVUT VOCE CU ADEVARAT MAI ALES CA MELODIILE EI ERAU GREU DE INTERPRETAT.
October 30th, 2009 at 7:40 pm
o emisiune ravasitoare no coment jos palaria ptr voi si mai ales pr fam runceanu
October 30th, 2009 at 7:42 pm
Pt. parinti Mihaelei Runceanu!
D zeu v a dat fata si v a luat un inger !!! iar noua un model de viata si o artista desavarsita ……..Muzica ei ma cutremura pana la lacrimi,o simt si o traiesc pana la ultimul acord ,are cele mai frumoase melodii de dragoste …….
D zeu sa va binecuvanteze pentru miracolul pe care l ati dat lumii intregi….Mihaela Runceanu
October 30th, 2009 at 8:01 pm
Ce as putea spune in momentele grele prin care au trecut parinti,dar mai ales momentele prin care a trecut MIHAELA RUNCEANU -imi pare rau de disparitia fulgeratoare a disparut prin pulberea de stele si nu a mai gasit drumul inapoi.
Sunt alaturi de familia ei,am crescut cu muzica ei si ai voi duce un omagiu celei care a fos MIHAELA RUNCEANU .
MULTA SANATATE FAMILIEI ,PRIETENILOR SI TIE MARUTA PENTRU EMISIUNEA PE CARE AI REALIZAT-O
NUMAI BINE
October 30th, 2009 at 8:15 pm
Ani 84 85 am acompaniat festivalul “sa cante tineretea ” de la Focsani am avut mare onoare sa cunosc pe marea care a fost Mihaela Runceanu.mi sa facut pielea ca de gaina auzind pe fata care a cantat la pro tv exact vocea ei si plus interpretarea dar ea a fost mare glas mare voce si astazi cant piese de a ei dupa spectacol am mai colaborat inpreuna am ramas stupefiat de moartea ei cine a putut sa-i vrea raul acelei fiinte cu acel glas vreau pe aceasta cale sa ma adresez direct celor care si-a adus finalmente aminte de ia un salut calduros si parintilor Mihaelei Runceanu un pios omagiu pentru fata lor si sa ramana vie in amintirea noastra celor care am cunoscuto imi pare rau ca dupa 20 de ani nu mai e ce a fost sa nascut o noua generatie care saraca e inhibata cu muzica de doi lei si cu aceasta ocazie as vrea sa fac o propunere sa se faca o emisiune car sa aiva mai multe serii in care sa se invite muzica anilor 60 70 80 si asa mai departe si mereu mereu sa invatam generatiile care vin si care sant sa cunoasca cu adevarat muzica buna si romaneasca nu minciunile asa e aici in occident nu exista seara de piano bar sa nu vrea sa le canti muzica veche si nu o cer acei de varsta mea ci tineri de 18 25 de ani asta inseamna cultura si de aici pleaca totul daca nu avem cultura santem morti
” mori de batran si nu le stii pe toate” Costel.N
October 30th, 2009 at 8:19 pm
buna seara catalin ,imi pot permite sati scriu referitor la aniversarea MIHAELEI de 20 de ani de la decesul ei ,care ma afectat foarte mult ,chiar ma uimit ,soarta ei si curajul parintilor ,la care le pot transmite mult mult curaj ,multa sanatate .E foarte greu moartea unui copil e o rana pentru toata viata care nu se vindeca nici o data si nu exista nici un tratament.Miam permis ca va scriu ca eu traiesc in franta de 32 de ani impreuna cu cei 4 copii ai mei ,si mia murit sotu ,a facut un infart acum 8 ani si jumatate si tot aceiasi durere o avem si noi ca parini MIHAELEI ,si nu putem uita nici o data .ii pup pe parinti MIHAELEI desi nui cunosc pentru curajul lor si le trnsmit multa ,multa sanatate
October 30th, 2009 at 8:33 pm
Maruta esti foarte dragut ca ai facut aceasata emisiune cu parindi Mihaielei Runceanu
prietenul meu este din Bz si am avut si eu ocazia sa merg sa vad mormantul Mihaelei;imi poveste prietenul meu cum a fost la inmormantare dezastru,urgie;pacat ca a murit mai avea multe de oferit tuturor.sa il pedepseasca Dmnz cum o sti el pe cei ce au omorato;Dmnz sa o odihneasca si sa o aive alaturi
October 30th, 2009 at 8:58 pm
Buna ma numesc Vlasceanu Aurelia-Nicoleta si eu sunt o fana a Muzicii Romanesti si mai ales ca la mine in camera se asculta nu mai muzica buna.Ce in seamna pentru mine muzica buna?
1)Laura Stoica
2)Mihaela Runceanu
3)Silvia Dumitrescu
4)Monica Anghel,si asa mai departe de ce am pus accentul pe Laura si pe Mihaela ca au fost doua voci foarte bune dar sa nu uitam ca ele pentru noi nu au murit inca si mai participa chiar da ca nu mai sunt printre noi dar noi care le ascultam muzica si stim ce vrea sa spuna fiecare vers sau mai bine spus melodie de-a lor este foarte important pentru noi toti Romanii care asculta Doua Stele Ale Muzicii Romanesti.Si pnetru Familia Runceanu si pentru Familia Stoica sa sti ca noi fani nu o sa le uitam niciodata pe aceste doua stele care ard si o sa mai arda de acum incolo.
October 30th, 2009 at 9:04 pm
Am uitat ceva foarte important pentru tine Catalin sa sti ca eu te-as ruga din tot sufletul ca telespectator sa se mai vorbeasca si despre ceilalti vedete adevarate care au ceva de spus in muzica romaneasca asa cum este Eva Kiss care este o mare voce.Multumesc frumos si eu vreau sa iti multumesc ca faci niste emisiuni foarte frumoase si plinde de viata chiar da ca uneori mai cadem pe ganduri de ce nu am vb despre sau de ce nu am facut la timpul potriv.
October 30th, 2009 at 10:34 pm
vreau sa-ti zic doar atat: emisiunile tale incep sa semene cu cele ale lui Madalin Ionescu si Dan Diaconescu; imi pare rau ca ceea ce a reusit teo sa faca la protv pe acest segment de timp, ai distrus tu.
October 30th, 2009 at 11:18 pm
Mihaela Runceanu a fost o artista talentata la fel ca si alte artiste ale vremii sale,dar e socant ca dupa 20 de ani incercati sa o faceti un fel de zeita in ale muzicii.E adevarat ca sfarsitul ei a facut-o sa fie foarte cunoscuta mai ales atunci in 1989.Prin sfarsitul ei dramatic a devenit superioara in acest sens.Au ramas doi parinti deosebiti fara alinare orice ar face cei din jur care chiar ei se mira ce va apucat.
Voi insa nu sunteti sinceri si nu explicati telespectatorilor ce sau cine a propus acest subiect si de aceea lumea e mirata,intrigata,suspicioasa.Se putea face o emisiune comemorativa in alt cadru sau sa schimbati denumirea emisiunii voastre.I
In fine asta a hotarat producatorul asta s-a facut.Parca alunecati spre scandaluri cu divorturi si altele de acest fel in loc sa aduceti o ORA DE FERICIRE.Aveti grija de valorile din viata,zi de zi.Dupa ce nu mai sunt acestea pot fi mai rare caci va fi explicabil.
Aduceti tineri olimpici,studenti valorosi ca aveti de unde alege.Mai cautati printre pensionarii care au fost odata valorosi si acum sunt uitati de lume.Asta pentru Happy.
Un sfat in atentia ta Catalin.Foloseste mai atent notiunea de Drama sau Tragedie.Drama =intamplare,situatie nefericita.Tragedie=intamplare zguduitoare,nenorocire mare,catastrofa,cataclism natural, cu referire la masa de oameni.Nu va prostiti cu subiectele.Avem nevoie de o ora de Fericire.
November 1st, 2009 at 7:08 pm
Nu va acuz ca ati cautat senzationalul, prezentati criminali de vedete sau mai stiu eu ce tampenii. E ok, scoateti bani si din piatra seaca, asta toti incercam sa facem. Intr-adevar subiectul e de rah*t si voi stiti asta. Nici nu m-am uitat, am fost dezgustat numai de reclama, de uitat la asa ceva nici vorba. Maruta iti statea mai bine in Garsoniera, nu faceai bani cu criminali si erai senzational.
Si vorbind de lumanari aprinse… tu ai aprins vreo lumanare? ai “aprinde” o biserica intreaga, numai bani sa iasa.
Ai facut-o “cea mai descarcata”, ok, poate o ajuti sa scoata si un nou album!
I-ai evocat viata si cariera doar ca sa ajungi la criminal si sa nu spui ca nu-i asa…
Stupid, atat eu ca scriu cat si voi ca va motivati eroarea facuta!
Cat despre emisiunea ta… multumesc CNA! Nu te prinde la ProTv, merge mai bine o redifuzare cu Teo!
November 1st, 2009 at 10:35 pm
sentimentalisti mai suntem cand e vorba de audienta….. nu mai picati ca mustele in plasa ca totul e bine regizat si……interpretat, ca doar am facut dreptul. Traiasca marutzaaaa sa audienta…………! Pardon . Maria sa audienta! Totul e un mare ZERO.( nu band-ul , ca sunt OK)
November 2nd, 2009 at 11:14 am
MARUTA LASA RATINGUL A LA OTV SI ANTENA 1 SI TRECI INAPOI LA VALORILE PRO INCEARCA SA INTELEGI CE INSEAMNA ,, JOS PALARIA ”
CASTIGA BANI E FOARTE BINE DAR NU O FACE JOSNIC MURDAR SI PROFITAND DE CURIOZITATEA FEMEILOR OBOSITE DE VIATA. LASA TE ROG SUFLETUL ARTISTEI SA SE ODIHNEASCA , PARINTILOR NU LE MAAI RASCOLII AMINTIRI DUREROASE, INCEARCA SA NU DEVII T O N O M A T U L DE LA PRO
November 2nd, 2009 at 10:33 pm
Eu ma uit la emisiunea ta si mi se pare interesanta!
Toate ”barfele” circula la tine in platou si imi ca place alegi cele mai savuroase teme.
E foarte frumos ca ati vrut sa aduceti un omagiu Mihaelei Runceanu insa, nu cred ca era nevoie sa aduceti in prim plan un criminal.
Lumea stia povestea acestei canterete, criminalul a platit pentru fapta odioasa iar, ancheta a fost inutila.
Parerea mea este ca trebuie sa avem o masura in tot ceea ce facem si cred ca intelegi ce vreau sa spun.
Cand un actor e aplaudat, repeta de n ori acelasi gest, miscare etc., iar aceasta ”cioaca” nu face decat sa dauneza actorului care in viitorul apropiat nu va mai avea acelasi succes si nu va evolua in cariera sa.
Felicitari pentru ca tu chiar stii sa-ti vinzi ”marfa” si esti un tip carismatic si te bucuri de succesul pe care singur ti l-ai cladit.
November 2nd, 2009 at 11:38 pm
Sincer Maruta-nici nu ma gandeam , ca in emisiunea de luni nu ai sa spui nimic in memoria Mihaelei!Nici nu ma gandeam , ca nu ai sa mergi la Buzau ,in wee kend-ul trecut, sa faci un reportaj, dar ai fost capabil sa-l aduci in prim plan pe criminal……Nici nu ma gandeam….
November 3rd, 2009 at 1:42 pm
maruta trebuie sa-ti spun cu regret ca in ultima vreme emisiunea ta nu se mai poate numi happy hour pentru ca se transforma pe nesimtite intr-o emisiune de scandal monden.la inceput era cea mai frumoasa emisiune din intervalul orar la care se difuzeaza! noi cei care te-am indragit la inceput suntem putin dezamagiti !oare in tara asta nu mai sunt oameni de calitate pe care sa-i poti invita si sa faci o emisiune pozitva din care sa ramanem cu o amintire placuta?cred ca ati putea sa faceti audienta si daca a-ti renunta la scandaluri si a-ti promova tinerii care au ceva de spus prin talentul lor sau oameni de toate varstele care au realizat ceva deosebit in viata,care sa ne faca sa ne mandrim putin ca suntem romani! printre atatea griji cotidiene tot ce ati putea voi sa faceti ar fi sa ne descreti-ti fruntile si sa ne faceti sa uitam de mizeria care ne inconjoara in toate aspectele vietii cotidiene! si noi stim cati nesimtiti sunt in tara sa-u cat de rai sunt oamenii dar am vrea sa credem ca mai ramane o urma de speranta in ziua de maine ,in viitorul acestei tari macinata de scandaluri ! va multumes pentru atentie si vreau sa cred ca ve-ti tine cont si de parerile noastre ! cu respect LORENA
November 3rd, 2009 at 10:08 pm
te felicit pt emisiunea ta,chiar daca uneori se mai intampla~ sa dai si cu nuca in perete~.Ma refer la emisiunea despre Mihaela Runceanu.Singura mea observatie este ca trebuia sa te gandesti in primul rand la parintii ei,la cat sufera din cauza mortii sale.Dupa ce le-ai oferit bucuria de a o revedea pe micile ecrane,de ai asculta melodiile pe care Mhaela le canta din suflet,le-ai distrus-o cat ai bate din palme cu aparitia criminalului,aducandu-le din nou durerea in suflete.Gandeste-te ca sunt parinti si intr-adevar,emisiunile trebuia sa le faci separat,sa nu bagi criminalul in aceeasi oala cu o mare artista care si in ziua de azi nu este uitata ,este iubita si inca i se mai asculta minunatele cantece.in rest nu am nimic sa-ti reprosez,doar aici ai gresit-o putin,i-ai supus pe parintii Mihaelei la o zii de tortura sufleteasca,cand puteai in ziua respectiva cand erau ei prezenti sa le oferi un pic de bucurie revazand imagini cu fiica lor in diferite concerte pe care ea le sustinea la ziua respectiva,iar criminalul puteai sa-l faci cun intr-o alta zii nu sa amesteci aurul cu thinicheaua
November 3rd, 2009 at 11:26 pm
Eu de 2 ani ii ascult melodiile a Mihaelei Runceanu , si imi plac foarte mult , bineinteles am aflat de la o persoana invarsta despre ea , printre care mi sa spus ca afost ucisa , dar de cine ??? si de ce ??? habar nu aveam pana nu sa vb in emisiunea ta despre ea , afost o mare cantareata si va ramana pt o generatie care va vrea sa o asculte pe Mihaela Runceanu , Las Gura Lumi Nu Poti Astupa !!!
BRAVO , PT TOAT CEA CE FACETI !!!
November 4th, 2009 at 12:15 pm
ideea este ca de la un timp NU MAI ESTE HAPPY …EMISIUNEA..ESTE ORA DE TRISTETE, NEFERICIRE…
Era o emisiune vesela, optimista, de bun simt, fara tatisme…si manelisti, fara vulgaritate…ERA…acum…doar “subiectele tari”, stirile de “la ora 17 isi mai au locul, crime ,divortul lui catalin crisan, cazul X si Y , copii napastuiti…drame, si tristete…in ZILE DE CRIZA…LA HAPPY HOUR…PACAT..acum chiar au romani nevoie de altceva… Sunt bune poate emisiunile..dar cu alt titlu..enigme, mistere neelucidate, drame..si solutii pentru vedete…nefericite, nu este HAppy ..nimic
November 4th, 2009 at 6:54 pm
Parerea mea despre emisiune,,.,,nu este asa de buna…mai aveti un pic si ajungeti ca si “acess Direct”..o emisiune numai si numai de scandaluri…unde sunt vremurile in care veneau trupe si se lansau in emisiune, se lansau piese noi.,…Au disparut …acum dak vine cineva sa cante o face pt 5 min la final,si atuncea pe fuga ca sa nu intre stirile, pt ca sunt mai importante scandalurile si certurile vedetelor ….Din pacate asta e parerea mea… Mult mai bn se facea pe vremea lui Teo!
November 4th, 2009 at 8:04 pm
Buna ziua!
Urmaresc emisiunea de prin 2007. Pot spune ca il respectam pe Catalin Maruta pana cand am vizionat emisiunea din data de 03.11.2009. Am ramas socata de intrebarile adresate Ioanei, atat de prost formulate, plictisitoare, care se repetau la nesfarsit incat deveneau enervante si irirtante nu numai pentru Ioana cat si pentru cei care vizionau. Fata a fost chemata la emisiune pentru ce? Eu nu am inteles de ce ati chemat-o, pentru un interogatoriu? Pentru a i se spune ce are voie si ce nu sa faca? Mi se face rau de ipocrizia si superficialitatea lui Catalin Maruta, de nesimtirea de care da dovada prin intebarile obositoare si lisite de sens, de importanta pe care si-o da in fata unui om cu probleme. Si pentru ca nu a fost de ajuns, Ioana a mai fost invitata si la emisiunea de azi pentru a i se adresa aceleasi intrebari idioate, puse de un om fara scrupule care habar nu are pe ce lume traieste. Totusi vreau sa cred ca realizatorii emisiunii au creat acest show scarbos si Catalin Maruta este doar un papitoi absent din emisiunea lui. Este mult mai bine decat sa cred ca el a inventat acele intrebari.
Din acest moment Happy Hour a pierdut un telespectator.
November 5th, 2009 at 1:20 am
esti un tip foarte frumos…ma uit in fiecare seara la emisiunea ta doar pt ca imi placi enorm te iubesc marutza
November 7th, 2009 at 2:31 pm
parerea mea e ca,decat sa iei interviu criminalului mihaelei runceanu, mai bine ai invita niste vedete adevarate in emisiune. pe maria dragomiroiu de ce nu o mai inviti? ai invitato o singura data in tot sezonul, si atunci a stat 15 min. nu inteleg de ce preferi sa inviti persoane ca monica columbeanu, andreea mantea sau mai stiu eu care, in locul vedetelor adevarate…mai gandestete la chestiile astea si cheama invitati de onoare, valori adevarate;)
November 7th, 2009 at 6:07 pm
Doresc , sa remarc , ca numele emisiunii tale nu se potriveste deloc cu continutul-mai bine se cheama “Barfele lui Maruta”, caci e mai real si mult mai adevarat….Dar si tu , ca orice alt ziariest, producator, realizator,…., etc nu ne lua in seama-cine suntem noi , sa judecam????
November 7th, 2009 at 7:20 pm
maruta, esti un mixtet intre zana surprizelor si dan diaconesc. era faina emisiunea mai demult. mai nou are mereu ceva morbid. audienta…
November 8th, 2009 at 12:35 pm
catalin,am vazut ca de f multe ori prezinti in emisiunea ta cazuri interesante de viata,pe linga altele… daca vrei sa faci o emisiune in Germania la Freiburg,in care sa prezinti cazul unui roman care vrea sa faca ceva in viata,dar se loveste de tot felul de greutati…care da de lucru la alti romani… contacteaza-ma la tel:0049-171-1274812… nu imi fac mari sperante,dar am incercat… te salut
November 8th, 2009 at 1:06 pm
sorry… am gresit nr pe care l-am scris in comentariul anterior… e o cifra gresita… nr corect e 0049-171-1274912… Dan Toma e numele meu si astept sa fiu contactat… ar fi multe lucruri de spus..si o emisiune interesanta de realizat aici la Freiburg…
November 8th, 2009 at 1:43 pm
degeaba incerci nu vei reusi niciodatasa faci emisiuni de succes eu de aici din America de vreo 21 de ani consider intrebarile tale puerile fara inteles sau fara sens mai ales in ceea ce priveste fata Andei Calugareanu sa iti fie rusine ca pui intebari asa de idioate tare mi-as dori sa te pui in pielea ei si nu incerca sa ma corectezi cumva deoarece niciodata nu te-ai gindit ce ai fi facut tu totusi (asa cred) nu vei reusi niciodata sa intelegi ce inseamna un copil abandonat si impartit de colo pina colo asa ca daca ai intrebari suna-ma la 773-818-1301
November 8th, 2009 at 6:09 pm
buna.ma numesc oana si as avea o rugaminte mare,chiar foarte mare.Sunt convinsa ca probabil nimeni nu o sa imi citeasca mesajul dar totusi eu sper.As vrea sa-i fac o surpriza sorei prietenului meu sa vina sa cante in emisiune la voi de Craciun.Cu mana pe inima spun ca asa artista nu se prea gaseste la noi,sau cel putin ea se numara prin acei artisti care din motive financiare alaturi de ghinion nu pot sa-si indeplineasca visul..acela de a canta din suflet.Mai tin sa precizez ca a facut si o scoala de muzica,are o facultate terminata si trebuie sa munceasca in strainatate pentru a se intretine.Va rog frumos sa nu-mi ignorati mesajul pentru ca nu o sa va para rau.Ajutati-o sa devina ceea ce merita..o artista..va multumesc mult
November 9th, 2009 at 7:48 pm
Maruta, iar o promovezi pe aceasa Monica Columbeanu” – sau te plateste bine Irinel ? Si iar ai invitat-o pe aceasta Rosca ” Blonda lui Irinel” ca sa ce ? sa faci din ea o vedeta ? = Maruta te-ai prostit de tot cu emisiunea ta, – daca vrei sa faci concurenta postului OTV – nu vei reusi, ca OTV este mai bun ca tine in materie de mondene. – In plus mai ai si o mutra care cere palme !!!!
November 9th, 2009 at 8:12 pm
esti cel mai tare si nu mai <> toate prostiile in seama daca el a fost invitata in emisiune ce daca!?! si u ai niste sefi care te comanda nu faci emisiuniile asa de capul tau!!!!
FII TARE LA-SA-I NAIBA DE PROSTI CU ACUZATIILE LOR
MARIA DIN RM VALCEA
November 10th, 2009 at 2:04 pm
Bunä Cätälin ,urmäresc ft des emisiunea ta ,,cäteodata si reluarea de pe protvint , imi placi ft mult ca moderator tv dar ieri m-ai dezamägit ft mult…in legatura cu sora lui Draghici ai fost prea dur cu ea ori te-ai lasat convins de Damian ca ea vrea bani ,,cariera ,,sa fie cunoscuta etc,,,Am urmarit cazul acesta ,am citit despre cei doi frati dar pana la urmä mi-am dat seama ca acest om nu are suflet ,,un egoist si farä inimä ..Eu am trei frati ii iubesc ft mult au o situatie ft bunä ne vedem ft rar si cateodata stau si plang de dorul lor pt ca sunt fratii mei …fratiiiiii meiiii sangele meu ,,,Oare tu de ce nu ai inteles femeia ca ea vrea mai mult sa il cunoasca pe fratele ei ..sa-i fie aproape cand poate sa-o sprijine ca de aceea are un frate ,,nu financiar ,,moral ,,,cat se poate si cand are omul timp ca femeia nu e turca sa nu inteleaga ce el de fapt e un artist ! Nu va dati seama sa stai 17 ani intro casa de copii ..parasita ..stiind ca afara ai parinti fratii..neamuri ,,si ei nu te accepta in familia lor ,,,cruzime ,,durere ,,,gandeste Cätälin doar un minut si punete in situatia ei ,,,,,greu ,,!!!!!!! cänd te-am auzit ieri cum ai luato tare ca vrea sa se faca cunoscuta sau vedeta voi chiar credeti ca totul e pe lumea asta doar un nume sau celebritate,,nu Cätalin ea vrea doar sa fie recunoscuta ca sora lui ,,acum ea ce sa faca daca el este un artist sä nu-i fie dor de frate ?????nu se poate sange tot sange e …chemarea sangelui..Cätä de el nu te-ai luat asa de tare sa il fii intrebat de ce nu se intalnesc macar de trei ori pe an de sarbatori ,,,cu familia dar el ce crede ca la batranete o sal ajute publicul sau lumea…tot familia,,,!´Cätalin…….. DOR DE FRATE DOR DE SORÄ :::INTREABO MAI BINE PE SOTZIA TA;;;si cred ca vei primi un raspuns mult mai concret,,,
November 11th, 2009 at 1:22 pm
BUNA MA NUMESC CODRUTA 16.11.1987 in Valcea.Locuiesc in Austria de opt anii, dar imi merge foarte rau in ultimul timp, pe plan profisional cat si pe plan de iubire, sunt cu un baiat de un an si ceva e din macedonia, dar nu il pot accepta cu toata inima in viata mea,fostul iubit ma inselat si lam iubit enorm de mult era roman,puteti sa mi spuneti ce o sa fie in viata mea?tot asa greu o sa o duc in viitor?
November 11th, 2009 at 1:22 pm
ptr doamna carmen harra
November 11th, 2009 at 10:37 pm
mda,adevarul e ca unii au deptate.Dar de unde stii ca ce a spus ciminalul e adevarat?
November 13th, 2009 at 7:00 pm
Maruta am o intrebare asa zis Oana cea care isi cauta mama cumva cand avea varsta de 2 ani ea a fost bolnava?????
November 14th, 2009 at 1:39 pm
Catalin ceea ce am de spus nu are legatura cu ceea ce ai scris tu,eu incerc sa-i comunic ANDREI ,
November 14th, 2009 at 1:43 pm
Catalin ceea ce am de spus nu are legatura cu ceea ce ai scris tu,eu incerc sa-i comunic ANDREI ,ceva in legatura cu o superba melodie I COULD FALL IN LOVE WITH YOU (SELENA) , TREBUIE CA ANDRA SA CANTE ACEASTA MELODIE LA O SEARA ,,DANSEZ PENTRU TINE,,.DACA ANDRA VA GASI MELODIA ,I-MI VA DA DREPTAE,ESTE SENSIBILA ASA CUM ESTE ANDRA,ESTE PUTERNICA ,EXACT CA SI ANDRA ,ESTE TANDRA SI ADEVARATA ,CA SI ANDRA. Scuze in cazul in care ea stie despre melodie,atunci i-mi cer scuze ca am incercat.
November 15th, 2009 at 8:10 pm
buna Maruta. Ma numesc Florea Diana. Am 20 de ani. Imi place emisiunea afoarte mult. Imi place foarte mult si de a ndra. Poti sa-mi da-i ID-ul Andrei?
Daca poti te rog sa mi-l trimiti pe adresa mea diana_maria8915. Multumesc foarte mult. Va iubesc!
November 16th, 2009 at 2:23 pm
Protest Impotriva Rochitelor Andreei Marin
Rochitele pe care Andreea Marin le-a promovat in emisiunea „Happy Hour” de acum cateva zile ( http://www.youtube.com/watch?v=Nb8AGaTzdZo&feature=related ) se vand de 8 ani pe piata din Romania, confectionate de firma ARTCONFEX ( http://www.Artconfex.ro ). Modele ale acestor lucrusoare pe care „diva” le-a copiat si cu care doreste sa-si faca firma de confectii pentru copii se pot admira in raionul Montefiore din Unirea Shopping Center (etaj 3 –langa Diverta), Bucur Obor si in majoritatea Mall-urilor mari in Tara.
Nu este corect sa profite de faptul ca este cunoscuta si la lansarea unei carti sa-si faca publicitate cu aceste rochite copiate.
Si Mihaela Radulescu vinde hainute de copii, insa pe aceasta nu am vazut-o la TV facand reclama, pe cand Andreea Marin nu are nici o actiune pe posturile nationale in care sa nu-si promoveze produsele, ceea ce nu este si cazul firmei noastre.
Firma noastra aduce de 8 ani bucurii in sufletele copiilor de la spitalul Budimex ( Marie Curie ), de Pasti si Craciun, copii de la sectia de oncologie, fara a astepta sa ne promoveze nimeni la TV.
Ma numesc DIACONU MARIA si sunt managerul acestei firme si am inceput aceasta afacere dupa ce fiica mea, Diaconu Ana-Maria s-a imbolnavit de LEUCEMIE in anul 2000. Dupa 1 an de tratament in Italia, la Milano, unde am invatat sa daruim fara sa primim nimic in schimb, am continuat inca 2 ani la spitalul Marie Courie, unde am vazut diferenta. Din dorinta de a ajuta copii cu aceleasi probleme, am inceput aceasta afacere, astfel ca cu primii bani castigati am cumparat 2 televizoare pentru sectie si am pus Icoane cu Maica Domnului in toate saloanele. Pe langa toate aceste lucruri am ajutat si alti copii sa plece in Italia si am contribuit financiar cand cei din spital ne-au cerut ajutorul.
De opt ani, de Pasti si Craciun toate fetitele ce sunt in tratament primesc hainute si bani de la firma noastra. Toate acestea pot fi confirmate de Dl. Doctor Cristian Scurtu, seful sectiei de oncologie. Ajutam cu bani in conturi ori de cate ori aflam de cazuri asemanatoare cu al fiicei noastre.
Am spus toate aceste lucruri nu pentru a ne lauda, ci pentru a fi inteleasa revolta noastra.
Noi nu am folosit banii pentru a ne inregistra la OSIM, dar am ajutat copii.
Dupa 8 ani de munca si sacrificii nu este corecte sa profite altii de ideile noastre, indiferent daca sunt vedetele( fitele) ROMANIEI.
Daca aveti nevoie, putem oferi si noi hainute copiilor saraci sau putem organiza o parada de Craciun.
Va multumesc pentru interesul acordat.
Pentru mai multe informatii ne puteti contacta pe artconfex@yahoo.com sau la nr de telefon 0722284442
Atasat aveti poze cu rochitele noastre expuse in magazinul Unirea Shoping Center din Bucuresti ( http://dl.transfer.ro/unirea-Transfer_RO-12Nov-0653d9.rar )
Maria Diaconu
-dirctor general-
November 17th, 2009 at 8:37 am
Imi pare rau ca las un comentariu off-topic dar nu am gasit o alta modalitate de a va spune aceste lucruri. As dori sa se discute despre toata nedreptatea care este in momentul de fata la Dansez pentru Tine. Ma refer la concurenta Elena Voscoboinic, care nu are ce cauta acolo ptr ca ea este dansatoare profesionista, si are un caz care mai mult este un moft si nici macar nu stiu daca este adevarat acest ‘vis’ al ei. Pe internet sunt multe articole in care se scrie ca ea danseaza de aproximativ 13 ani si de 5 ani face parte din baletul Teodor (care a dansat si la voi in emisiune), iar pe langa toate astea, ea a fost si la preselectia din sezonul 5 (apare in vide-ul VI din arhiva Dansez Pentru Tine, Sezonul VI), iar in acel video ea spune ca ar avea alt vis, cel de a deschide un studio de dans. Cum de acum 2 ani ea nu s-a gandit la tatal ei? Mi se pare ca toate lucrurile astea sunt doar niste mofturi de-ale ei si visul ei defapt este sa apara la TV si sa se faca cunoscuta. Altfel nu-mi explic cum acum si-a amintit ca tatal ei a dus o viata grea. Daca chiar este asa de ce nu a luptat de la inceput ptr el? Cum de acum 2 ani vroia sa lupte pt un studio de dans si acum si-a schimbat povestea ca poate poate va prinde mai bine la TV si lumea o va simpatiza mai mult. Nu este corect fata de ceilalti concurenti ce face Elena si ce face Dansez Pentru Tine acceptand-o sa concurenze. Sunt atat de multe alte fete care chiar au nevoie de ajutor si care sunt talentate la dans care ar fi meritat sa fie in locul ei. Daca ProTV va continua cu toata minciuna asta este clar ca totul este gandit dinainte si nicidecum nu au intentia de a ajuta oamenii neajutorati, ci au intentia de a promova pe unul si pe altul. As vrea sa se discute despre asta la Happy Hour atunci cand vor fi prezente echipele care se vor duela! NU este corect fata de telespectatori sa fie mintiti !! Va rog nu lasati aceasta fata sa para nevinovata!! Va multmuesc ptr atentie!
November 17th, 2009 at 6:57 pm
Cat de penibil poti fi,nici nu-ti poti inchipui!Emisiunea nu ti-o mai urmaresc de mult,am intrat din intamplare pe acest blog.ESTI JALNIC.
November 17th, 2009 at 6:58 pm
Probabil unul dintre cei mai buni prezentatori si probabil una din cea mai buna emisiune TV.
Hai ma ,glumesc!!
O panarama de prezentator plictisitor si fara umor,aceleasi glume sparte,aceiasi invitati toti pusi pe scandal.Maruta dute frate si te uita la Tom&Jerry.
Cel mai bun lucru in emisiunea asta,e bandul si veveritele.
November 18th, 2009 at 4:55 pm
Catalin,imi place foarte tare de tine si sa stii k ai mare dreptate in tot ceea ce ai scris….Am si eu o rugaminte la tine:invita-l te rog p Dan Balan in emisiune sa vb de noul sau clip…
November 18th, 2009 at 11:29 pm
catalin esti foarte tare si nu lua in seama tot ce spun rauvoitorii pt ca oamenii sunt impartiti in 2 categorii.care te plac si care te plac dar mai putin.
November 20th, 2009 at 11:07 am
Proba !
November 20th, 2009 at 7:51 pm
mincinuasa in cazul lucian mitrea se balbaie pe rupte la acces direct
November 21st, 2009 at 10:32 pm
da,sint de acord ca stricati ce a facut Teo,niciodata nu o veti depasi.Faceti concurenta cu OTV si antena?Rusine,injositor ce ati ajuns,numai birfa.Ce ai zice Maruta daca ar fi sotia ta intr-un scandal,tot asa ai proceda?imi este jena de multe ori sa ma uit la emisiune.Este jalnic ce faceti?
November 22nd, 2009 at 1:11 pm
salut cata sunt alex din oradea sincer imi place ce ai transmis atunci k mihaiela runceanu eu aveam atunci 10 ani cind iam cunoscut muzica teasi ruga sal inviti pe gabriel dorobantu sunt un mare fan deal lui multumesc marutza semneaza alex din oradea
November 24th, 2009 at 2:49 pm
bravo catalin…esti cel mai tare…te urmaresc de 5 ani orice emisiune faci unt cu ochii pe tine…ma bucur ca esti tare si aici in strainatate…ne inveselesti urechiile…multi pupici din italia.
November 24th, 2009 at 7:25 pm
Maruta, ar fi mai bine sa t reprofilezi sau macar sa schimbi numele emisiunii ca nu vad ce este happy in emisiunile tale… ai fost printre preferatii mei, dar de cand ai adoptat atitudinea asta de judecator parca esti de la 0tv. Imi pare rau ca si tu te-ai lasat atras de scandaluri si ai ajuns sa faci vedete toate panaramele gen blonda lui iri, care nu face altceva decat sa se dezbrace pe la toate emisiunile. M-ai dezamagit. Asta e parerea mea, nu vreau sa intru in polemici. Numai bine!
November 24th, 2009 at 8:00 pm
as fi preferat,si cred ca multi dintre noi ar fi fost de acord,sa nu faci din Mihaela Runceanu subiect de tip >acces direct<,era de o mie de ori mai frumos si demn de amintirea ei sa faci emisiuni memorative ale vietii,bunelor si relelor din viata ei,emisiuni cu muzica,cu tot ce crezi tu ca ar trebui pentru ca sa satisfaci si ratingul si telespectatorii.imi pare rau pentru ce am vazut,de la tine asteptam mai mult.
November 26th, 2009 at 11:18 pm
Proba.
November 29th, 2009 at 4:13 am
Ma bucur ca mai exista emisiuni si oameni care si mai aduc aminte de “marile valori”.Mihaela Runceanu a fost una dintre ele.intr adevar este foarte trist si de nedescris modul in care s a stins din viata.criminal este putin spus.poate fi descris doar ca o ” bestie cu chip de om”.
Aveam doar 9 ani,dar n am uitat niciodata cine a fost Mihaela Runceanu.si acum intru pe youtube si ma uit la tot ce este legat de ea.si de fiecare data plang,nostalgia anilor trecuti:(
Catalin cu siguranta nu creeaza vedete peste noapte.si cu atat mai putin dintr un criminal.oameni buni,unde va este ratiunea????
December 18th, 2009 at 3:00 am
Buna Maruta eu sunt una din citeva sute de romanii din Bahrain si majoritatea urmarim happy hour, eu una am crescut cu melodiile lui Mihaela Runceanu si ma bucur foarte mult ca ai facut emisunea dedicata ei ca lumea sa stie ce sa intimplat cu ea si cine a fost mihaela runceanu.iti multumesc ca ai ne ai adus aminte de ea .Una ca ea nu va mai fie.Si sper ca in viitor sa faci emisunii mai frumoase.
December 21st, 2009 at 4:38 pm
Hi ,eu am trimes o poza de a lui Charlene prietena lui Albert de Monaco.
Ai sa spui, ce te intereseaza pe tine?! Ei bine ,poate pe Madalina, o intereseaza. Vreau sa-i spun lui Catalin Maruta , ca sotia lui e superba
si f.f. talentata. Imi permit sa-ti spun si tie, Catalin , ca esti talentat,
dar… apesi prea mult pe oameni.Nu te cobora prea tare ca… e cam greu sa te ridici!
Merci de atentie
January 3rd, 2010 at 10:32 am
draga redactie !!!SCRIU DIN AUSTRIA !!! EU AM ASCULTAT PE TRILULILU O CINTAREATA DIN AUSTRIA ROMINCA !!!NUSAGHENCIU SE NUMESTE !!!ARE O VOCE E EXTRAORDINARA A C)NTAT UN CINTEC DE MIHAELA RUNCEANU DE MI SA RIDICAT PIELEA PE MINE ;CINTA CINTECELE DOAMNEI MARIA CIOBANU DE ZICI CA E IA !! PE YOUTUBE AM VAZUTO SI MIAU DAT LACRIMILE CIND AM ASCULTAT MESAJUL DE CRACIUN ;DE CENU O INVITATI ASA UN TALENT E PACAR SA RAMINA IN INTUNERIC !!VA ROG DIN SUFLET ASCULTATIO !!!CU RESPECT BADESCU MARIUS
January 18th, 2010 at 3:01 pm
mai multe aici http://www.e-album.ro/membru.php?id=39899
January 21st, 2010 at 9:09 pm
ba nu merge liveu
February 6th, 2010 at 12:28 pm
buna sunt din Milano, si vreau sa va fac mii de complimente pentru emisiunea dumneavostra,o urmaresc zi de zi si ma distreza mult comentarile lui Maruta.
VA ures mult succes in continuare va pup mika
February 10th, 2010 at 9:17 pm
Catalin,esti insurat cu o ardeleanca de-a noastra
,de-aia incerc sa te rog si eu ceva.Incearca sa o cauti pe Maria Craciun din Galati,e o fetita superba de doar 10 ani.Are o voce de aur.Te rog mult Catalin,incearca tu sau Andra sa o promovati cumva.E pacat sa se piarda o asa voce.Cu multa stima si respect,JOS PALARIA ( asta e un P.S. te urmaresc in fiecare dupa-amiaza_
February 10th, 2010 at 9:18 pm
http://www.trilulilu.ro/corihans3004/7eedfd25125537
February 24th, 2010 at 7:13 pm
Am fost coleg cu STOCIU ALEXANDRU in clasele 5-8 in Liceul George Cosbuc, intrebati-l pe DL STOICIU CUM ISI BATEA COPILUL, cum l-a tuns pentru absente si note si l-a facut de ras in fata clasei 8 A. O zi buna
Intrebati-l cum isi batea copilul cu furtunul de la masina de spalat!! Intrebati-l cum a ajuns baiatul dansului acum ..alcool si droguri fost student la farmacie!
Va rog sa-l intrebati toate acestea despre cresterea unui copil sa vedem cum isi permite sa tina prelegeri TOCMAI EL!!
April 7th, 2010 at 5:36 pm
Nice site.I like the design and how all fits toghether.I am at the beggining in the web world.You can check my site at transport marfa
April 9th, 2010 at 3:21 am
….nu stiu unde sa las acest comment dar daca tot am gasit ceva legat de stele si de ceea ce Romania are mai pretios cred ca aici e cat de cat oke…Asa ca incep….presupun ca ne mai aducem aminte cu toti de Abracadabra, aceea emisiune minunata de copii, pe care Pro tv a pus-o in valoare?? NU? mie unu aceea emisiune mi-a facut o copilarie frt fericita si cred ca sunt foarte multi tineri care si-ar dori sa isi reaminteasca despre aceea perioada….Romania avea atunci un mare talent, se numeste Iulia Stanescu…aceea fetita, un fel de mana dreapta a vrajitorului, a reusit sa miste practic o comunitate intreaga prin vocea, simplitatea si rafinamentul ei….a trecut ceva vreme de atunci, si ceva vreme de cand noi nu mai stim nimic de aceasta mica stea….Ar fi minunat daca ai reusi sa faci o emisiune pe aceasta tema, sa reusesti sa aduci pe platou pe micul ingeras de atunci si sa reinvii copilaria milioanelor de copii din perioada 90–2000…multumesc Maruta!
April 21st, 2010 at 4:06 pm
Nu am vazut emisiunea, imi lacrimeaza ochii la amintirea Mihaelei Runceanu, a interpretarilor ei muzicale din tot sufletul si pentru clipele de teroare prin care a trecut sufletul ei cand i-a fost luata viata.
Cu ceva timp in urma am vazut cum Maica Siluana Vlad a mers in inchisoare la criminalii care nu regretau deloc faptul ca au luat viata cuiva.
A reusit, va dati seama ce a reusit , sa-i faca sa devina constienti de faptele lor, sa regrete cu lacrimi din suflet suferinta celui omorat de ei si a celor ramasi sa-l planga din familia acestuia.
Oribil si inuman cand oamenii se omoara intre ei.
Nu vad insa deloc o reactie asa de categorica de condamnare a crimei, cand se vorbeste despre avort, despre omorarea unui copil , total lipsit de aparare, care nici macar nu este Botezat , asadar i se ia si dreptul la Mantuire.
Inainte de toate organele se formeaza inimioara copilului.Ea incepe sa bata din a treia saptamana de la intalnirea reusita dintre ovul si spermatozoid.Bate pentru ca are suflet in ea.Suflarea Lui Dumnezeu.
“Sfârsit crestinesc vietii noastre, fãrã durere, neînfruntat, în pace si rãspuns bun la Înfricosata Judecatã a lui Hristos sã cerem”
Pentru pacatele noastre le primim pe toate….,,Asa ne trebuie“ zice parintele Arsenie Boca, al carui mormant se afla aproape de Targu Jiu, la 9 km de Hateg, la Sfanta Manastire Prislop si unde daca veti merge , multa luminare veti primi. Sunt lucruri logice pe care le stim, asa cum sigur, este revoltator sa vezi cum cineva ,,face vedeta“ un om care a ucis un om ca Mihaela Runceanu, Dumnezeu sa o pomeneasca, dar cand lasam pe Dumnezeu sa judece si noi osandim doar pacatul si nu omul care l-a facut, cred ca ne luminam.