Blogul Happy Hour

Dragi prieteni, am implinit un an! Un an de “Happy Hour”, emisiune care, gratie telespectatorilor ei, a fost lider de audienta, in toata aceasta perioada. Astazi, dupa ce emotiile inceputului au trecut, imi vine sa zambesc. Si sa ma felicit ca nu m-a muscat niciodata sarpele razbunarii, incat sa-mi pun mainile-n solduri si sa ma cert cu toti cei care s-au grabit sa-mi spuna – pe diverse alte posturi – ca nu voi rezista la ProTv si ma voi face de ras. Recunosc ca m-au durut acele comentarii malitioase, cu atat mai mult cu cat eu nu atac niciodata colegii de breasla. Dar am lasat timpul sa decida “al cui e colacul”, vorba bunicii mele!
A fost un an greu, de ce sa va mint. Fiecare editie a fost pregatita in amanunt, muncita, gandita. E adevarat, am o echipa de exceptie langa mine, dar asta nu ma scuteste de eforturi. Nu poti sa vii in emisiune, senin ca o floricica, si sa te rezumi la a citi desfasuratorul. Zambetele pe care le vedeti pe ecran ascund zeci de ore de truda, emotii, asteptari si schimbari de situatie neasteptate. Va dati seama ce s-ar intampla daca invitatii zilei n-ar mai ajunge la emisiune? Din fericire, am avut de-a face numai cu oameni seriosi, iar, atunci cand s-au anuntat contramandari de ultima ora, motivele erau unele intemeiate.
Am avut invitati de marca, de peste hotare – actori de film, cunoscuti si iubiti de publicul romanesc. Venirea lor a fost, deopotriva, o bucurie pentru noi, echipa Pro, cat si pentru telespectatori. Am adus cantareti care au luminat tinereatea multor telespectatori si care, astazi, fie sunt stabiliti peste hotare, fie sant uitati, ignorati de toata lumea. Si rezultatul a fost pe masura asteptarilor. Am inteles, in anul asta, ca recompensa publicului soseste intotdeauna, atunci cand stii sa- i indeplinesti dorintele. Cred ca nu este nimic mai important pentru un realizator de emisiune, decat grija pentru ceea ce-si doreste publicul. Sigur ca nu poate placea ceva tuturor. Dar, straduindu-te sa atingi fiecare segment de public, sfarsesti prin a multumi cat mai multa lume.

Sunt un om obisnuit, in slujba publicului meu. Si, asa cum medicii depun un juramant, inainte de a-ti practica meseria, la fel si eu jur, cu mana pe inima, ca virusul arogantei nu se va aseza niciodata in mintea mea. Va multumesc tuturor pentru ca ati fost langa mine!

Catalin Maruta

Muzica nu are varsta. De altfel este singurul personaj fara varsta.

Am stiut intotdeauna ca atata timp cat faci ceea ce iti place cu pasiune maxima si daruire poti fi implinit sufleteste. Am descoperit muzica de la 8 ani, am ascultat muzica poate pentru cateva generatii, am cantat muzica cat pentru a acoperi poate sute de emisiuni, am vazut concerte, zeci de concerte, iar ieri la Happy Hour am intalnit un mare artist: Aquilina Severin.

Recunosc, nu auzisem de acest nume si pentru prima data l-am citit in documentarea emisiunii. Nu a apucat sa repete cu noi piesa pe care o avea de cantat decat intr-o scurta pauza publicitara. A urcat pe scena, a inceput piesa si, cu cea mai mare bucurie in glas si in suflet, a inceput sa cante. Nu mai urcase pe o scena de 21 de ani si cu toate astea parca acolo a trait si muncit in tot acest timp!

Cu greu pot descrie cea mai mare placere si cea mai intensa traire de cand cant. Aquilina Severin mi-a umplut sufletul. Regret ca un asemenea om – artist nu a facut cariera in aceasta tara si promit ca de acum sa pretuiesc din ce in ce mai mult tot ceea ce am mai bun: vocea si muzica!

Madalina, veverita blonda

Avem in redactie, sub cuierul din stanga usii, o pereche de …sandalute! Rosii ca flacara de la sudura (desi aia parca-i albastra, ma rog…), din matase fina, cu niscaiva bulinute albe si tocuri foarte fine si foarte inalte. A! Si cu niste sireturi, tot rosii, lungi de’ sa ti le legi pana sub gat!

Si sandalutele astea ale noastre zac acolo cam de jumatate de an. De cate ori intru in redactie arunc o privire sub cuier, doar-doar si-or fi gasit stapana. Ce-i cu incaltarile astea? Care din redactie a plecat desculta de la munca asta-vara? Intreb in stanga si-n dreapta si aflu ca obiectele in cauza nu-s ale noastre, ci ale unei invitate Happy Hour. Care, invitata, si le-a uitat acolo, din greseala. Acum stau si ma intreb: cu ce s-o fi incaltat invitata cu pricina cand a plecat din Buftea? O fi plecat desculta, sau poate in bratele vreunui print? Sau…. o fi vreun fel de Cenusareasa cu condurii pierduti la “balul” Happy Hour… Si-acum o zace biata fata in fereastra, asteptandu-l pe Fat Frumos sa i le returneze…

Nu stiu care-o fi raspunsul, dar asculta la mine, draga invitata: vino de-ti ia sandalele, ca daca ai fost ok in emisiune, fii sigura ca te mai chemam. Ca daca nu, degeaba “uiti” lucruri prin redactia noastra, ca nu mai pupi tu “Happylica”. Na, c-am fost rea!

Ella, producator montaj

Nu încercăm să jignim pe nimeni. Atunci când chemăm pe cineva în emisiune o facem fiindcă suntem ferm convinşi că are ceva de spus. Dar asta nu înseamnă în mod obligatoriu ca şi suntem de acord cu tot ce susţin invitaţii nostri. Nici macar cu prietenii nu esti întotdeauna de acord, dar asta nu înseamna ca nu îi respecţi.

Domnul Grid Modorcea a avut ocazia să spună ce are domnia sa de spus în faţa sutelor de mii de oameni care l-au urmarit. Domnia sa crede sincer ca fetele lui sunt talentate. Foarte bine, o atitudine onorabilă pentru un părinte care e prin definiţie subiectiv.

Dar de aici până a împroşca pe site cu noroi doar fiindcă nu le-am ridicat gemenelor de la Indiggo o statuie si ca nu ne-am închinat în fata domnului Modorcea ca fiind cel care a aruncat in joc această sământă de talent….e drum lung! Nu e ca şi când ar fi făcut întâiul descălecat ca Gelu, Vlad sau Menumorut.

Faptul că cei de acasă s-au indignat, au luat atitudine, fie ea pro Indiggo sau anti Maruta deja nu mai are nicio importanţa. Daca noi nu l-am fi chemat în emisiunea nimeni nu ar fi stiut că acele fete au un tata care întâmplător e un scriitor cu multe carţi publicate.

Aşa că va intreb, ce era mai bine să facă Măruţa, sa îl aduca pe domnul Modorcea şi să le ridice osanale fetelor lui, numai pentru că sunt fetele invitatului? Chiar vă place genul ăsta de atitudine, în care invitatul este periat ca să nu spun pupat unde…. Vreţi să îi chemăm pe toţi în emisiune doar ca să le spunem cât sunt de talentaţi, frumoşi, deştepţi, culţi ….. Propun atunci ca emisiunea sa se cheme Omagiu şi să fie difuzată cu vreo douăzeci de ani în urmă iar invitatul să fie mereu unul şi acelaşi.
Lăudăm când e cazul. Daca e vorba de unul ca Marcel Pavel , da. I-a bagat Dumnezeu in traista o voce de exceptie, dar nici el nu sta cu mainile in sân. Câte vedete de talia lui, care urmeză Conservatorul şi iau bursă de merit mai ştiţi? Dacă ar trebui sa facem emisiuni numai cu oamenii de mare valoare ar trebui sa o facem lunar, nu zilnic.

PS Deci ce ziceti, unde să plasăm statuia cu Simona Senzual? Propun în faţa Academiei.

Codruta, Scenarist.

“Nu”. Asa ar fi putut sa raspunda Eric Braeden cand Catalin Maruta l-a intrebat daca el colectioneaza ceva. Totusi, a raspuns altfel. A spus ca nu si ca probabil asta se intampla pentru ca a pierdut multe din cauza celui de-al Doilea Razboi Mondial.  Ca nu se ataseaza de lucruri, ca singurele constante din viata lui sunt oamenii, prietenii lui vechi.

Eric Braeden a raspuns la toate intrebarile cu umor si rabdare. A spus povesti chiar si despre lucrurile care nu-i placeau: cum l-a afectat razboiul, cum a jucat roluri de nazist, cum a fost nevoit sa-si schimbe numele.

A cata oara le spunea? Mie mi s-a parut ca pentru prima oara.

S-a urcat pe scena si a cantat, s-a jucat cu mingea si a dansat cu invitatii fara sa fie rugat. A facut spectacol. Ii placea sa se joace, nu-i era teama sa fie altfel decat il stim deja.

Ma intreb: o fi greu? Esential, cu siguranta este. Sa stii sa te faci placut, sa-i pui in valoare pe cei din jur, sa transformi intr-o experienta pentru telespectatori fiecare aparitie a ta – fara aceste capacitati nu cred ca ai vreo sansa in uriasa industrie de productie de filme din SUA. Sunt prea multi care asteapta la intrarea actorilor, nerabdatori sa dea tot ce pot pe scena si in afara ei. Sa cucereasca publicul. Asta este esential.

Dar o fi greu? Sa nu raspunzi din varful buzelor la intrebari, chiar daca le-ai mai auzit? O fi greu sa spui povesti, de fapt, sa ai lucruri de spus pe langa promovarea directa a noului proiect?

Probabil ca da. Daca n-ar fi greu, toata lumea ar fi o vedeta de nota 10.

Andreea, scenarist.

Sunt departe de a fi  fan Tanar si Nelinistit si cred ca din cele aproape 3500 de episoade difuzate de PROTV pana acum, am vazut doar cateva. Am citit insa despre recordurile de audienta -130 de milioane de oameni din 30 de tari se uita zilnic la serial -  despre actori, scenariu, detalii despre ce inseamna munca de productie si asa am inteles cum de a generat un astfel de fenomen. Iar cand Eric Braeden a venit la Happy Hour am inteles exact ce inseamna sa-ti respecti munca si sa-i pretuiesti pe oamenii care, in cazul lui, se uita la tine zilnic.

O sa incerc sa va povestesc, pe scurt, un lucru care nu s-a vazut la televizor. Dupa editia Happy Hour de aseara, Eric Braeden avea programata, la noi in studio, o conferinta de presa cu jurnalistii romani. Era extrem de obosit dupa emisiune, isi dorea sa ajunga la masa pentru ca are un program strict de luat masa si totusi discutiile cu cei 12 colegi din presa scrisa au durat o ora intreaga. S-a asezat calm pe canapeaua din fata lor si le-a raspuns tuturor la intrebari cu un respect extraordinar. A creat povesti in jurul fiecarui raspuns, si-a povestit cu savoare din viata chiar si momentele mai putin placute, a vorbit despre sport, politica, dragoste. Nu a ocolit absolut nicio intrebare. Unul dintre jurnalisti l-a intrebat de ce nu a renuntat la Tanar si Nelinistit, stiut fiind ca a vrut sa paraseasca in cateva randuri serialul, fie ca nu se mai intelegea cu scenaristii, fie ca nu era multumit de bani. Unul dintre raspunsuri a fost  “si pentru ca, voi, presa, m-ati ajutat sa merg mai departe”. Apoi,  a continuat amuzat “ati scris atat de mult despre serial incat mi-am dat seama ca si pentru asta trebuie sa continuu”. In acest “atat de mult” a inclus, cu siguranta, si articolele care l-au suparat.

Obisnuiti cu invitati care nu raspund la telefon cu zilele, cu figuri de prima pagina care se plang permanent ca sunt hartuite de ziaristi si cu fotbalisti care dau cu pietre, DA,  felul in care Eric Braeden s-a purtat aseara cu jurnalistii prezenti la Happy Hour inseamna respect pentru munca ta si pentru toti cei care te ajuta sa continui atunci cand crezi ca nu mai poti.

You have all our respect, Mr Eric Braeden:)

Alina Tolontan, producator

Cand am ajuns in Pro Tv, am citit un brief al emisiunii pe care urma sa o fac, in care scria ca ar trebui sa fiu happy man. Pregatirile incepusera, studioul rasuna de cantecul veveritelor: Happy Hour sunt o ora happy man / Happy Hour gura ta de oxigen…cale de intors nu mai era… asa ca happy man o data, happy man de doua ori… happy man sa fie! Si happy man am fost aproape zece luni si spun asta cu bucurie. N-ai cum sa fii altfel cand te intalnesti zilnic cu atatia oameni , asculti atatea povesti, mai un live, mai un playback, pac o aMARUTA, pac o Sensuala … A fost un show fara frontiere, vant turbat a batut deseori prin redactieJ dar nimic din ceea ce este omenesc nu ne-a scapat. M-ati criticat de multe ori pentru abordarea invitatilor sau temelor de discutie si multe dintre observatii mi le-am asumat. Cred insa ca diversitatea opiniilor ne impinge pe toti inainte si ne arata ca nu e bine sa ramanem captivi unor pozitii la extreme.

Asadar, HAPPY END pentru primul sezon de Happy Hour. Le multumesc tuturor celor s-au uitat la emisiune, invitatilor mei care au venit in studio, celor care au intarziat si celor care urmeaza in noul sezon .

O vara lunga si frumoasa tuturor, ne revedem pe 8 septembrie. Pana atunci puteti intra pe www.happyhour.ro pentru a afla ce-am mai facut si ce pregatim pentru toamna.

Catalin Maruta

Am ajuns la o concluzie mareata: cei mai happy dintre cei happy sunt soferii Happy. Revelatia cea creata a venit cand am realizat ca ei sunt cei care, in repetate drumuri catre Buftea, au ocazia sa petreaca cel mai mult timp alaturi de invitati.

Si doar am avut numai invitati de soi ! Cu toate acestea, pe ultima saptamana de metri, colega Ioana s-a gandit ca soferul Cornel are nevoie de un mic imbold ca sa conduca mai cu spor. Asa ca i-a promis un pretios transport : pe cea mai bine dotata femeie din toate timpurile.

Desi Ioana e oficial glumeata redactiei, Cornel a crezut si cand i s-a zis ca frumoasa vine singura si deschisa la experiente de viteza a patra. Ca sa o intampine cum se cuvine pe domnita, colegul nostru si-a cumparat frumoase haine de duminica, s-a ras, tuns, frezat si dat cu parfum ametitor. La data stabilita a pornit in vesel scrasnet de roti catre casa frumoasei, a sunat, dar …nu i-a raspuns nimeni. Precipitat, i-a telefonat Ioanei, care l-a linistit : « cea mai bine dotata femeie din toate timpurile e la dus, o sa ii deschida imediat, sa nu se sperie daca e doar in prosop. »

Cu cele mai zburdalnice scenarii in minte, Cornel a mai sunat o data. In final a aparut si doamna. Numai ca, dupa ce si-a revenit din uluire, Cornel a realizat ca venerabila femeie era extrem de dotata doar…cronologic. Nu in partile de la care avea el asteptari. Pe scurt, ii putea fi bunica, dar Ioana, pusa pe sotii, omisese acest amanunt.

Cu sperantele tandari, Cornel a ramas profesionist si a condus-o pe venerabila doamna la Buftea. S-a jurat insa pe carnetul de sofer ca pe viitor va verifica jurnalistic, din trei surse, orice promisiune venita din partea Ioanei.

Cristina, reporter

Vestea că Anca Parghel e bolnavă a trecut ca un curent electric prin toată sala. S-a lăsat liniştea peste redacţie. S-a pomenit râsul ei. Energia debordantă. Ideea că reprezintă speranţa noastră a tuturor. Şi am conchis că nu se poate, ca si Angela de pe vremuri, Anca merge mai departe! Asa cum ea ne-a susţinut cu zâmbetul ei larg, in care poate încăpea lumea întreagă, aşa o vom susţine şi noi.

Anca e a noastră a tuturor şi ne-a trebuit aşa de mult timp sa o descoperim, avem atât de multe de recuperat, ne e datoare multe cântece şi râsete aşa că e obligatoriu sa duca la bun sfîrţit ce a început. Pentru ca dacă e cineva pe lumea asta care poate învinge orice prin optimist, aceea e doamna ANCA PARGHEL!

Codruta Georgescu, scenarist

Va reamintim conturile bancare deschise pentru donatii:

Cont lei: RO30INGB0000999901012954

Cont euro::RO73INGB0000999901012956

Probabil ne invidiati. Cel putin 46 000 de persoane (atatea mesaje am primit pana acum pentru Carmen Hara, cu rugaminti de deslusire a viitorului) probabil se gandesc: “Ce norocosi! Sa fie atat de aproape de Carmen Hara! Sa afle cand sa joace la loto si cand isi vor intalni alesul/aleasa!”

Adevarul este ca din echipa de productie nimeni nu a cerut (deocamdata!) sa alfe cum, cand si cine le va clatina destinul. Nu ca n-am fost tentati! Despre propriile destine am ezitat sa intrebam. Dar despre emisiune, sa aflam una, alta ar fi mers. Ce destin va avea Happylica? Vor trai Fiona si Rigoletto fericiti pana la adanci batraneti? In ce an vor castiga Zero concursul Eurovision? Cand va veni Madonna impreuna cu ai ei copii la Happy Hour?

Am decis sa pastram totusi surprizele. De exemplu, daca va mai amintiti, de ziua lui Maruta am invitat-o pe Irina Loghin. O voce de bariton l-a anuntat pe moderator ca il asteapta o surpriza din partea colegilor. Una din artistele lui preferate a intrat in platou si i-a urat “La multi ani!”

Ar mai fi avut Catalin aceeasi expresie nedumerita pe figura la auzul vocii din fundal daca ar fi stiut ce surpriza i-au pregatit colegii? Eu cred ca nu.

Asa ca pentru la anul pastram inca suspansul. Urati-ne “surprize placute”!

Andreea, scenarist.