Blogul Happy Hour

Asta îi spun vecinului de dedesubt care de un an de zile mă terorizează că îl inund, cu toate că un sobor de instalatori i-au demonstrat până acum contrariul, dar el insită că e din cauza ţevilor mele ruginite, adică să ne înţelegem, a ţevilor de la apartamentul meu.
Iată că după un an în care nu e zi să nu îmi bată la uşă, ca sa mă facă cu ou şi oţet, şi fie vorba între noi mai mult cu oţet!, ieri ne întâlnim, îmi zâmbeşte, ceea ce dată fiind natura relaţiilor noastre, mă sperie, şi tocmai când mă pregăteam să fug ca să îmi salvez viaţa, îsi lansează cererea. Îmi face o deosebită plăcere să îi spun: NU SE POATE. Chiar dacă ştiu că de acum încolo un an de zile nu mă va saluta.
Acelaşi răspuns trebuie să îl dau şi unei mătuşi din Ardeal care îsi aduce brusc aminte de existenţa mea, după ce ultima dată am vorbit când eu învăţam să vorbesc. Între timp, se pare că matuşa are si ea un copil, adică eu am un văr, care e băiat cumsecade şi microbist. Cum altfel? Ei bine vere, dragă vere pe care nu te cunosc, îti spun şi ţie ca şi vecinului
cu inundaţia : NU SE POATE.
Acelaşi răspuns îl dau şi unui fost coleg de facultate, şi portarului de la şcoală şi femeii de serviciu de pe scara şi dacă ar fi nevoie chiar si Reginei Elisabeta a doua i-aş da acelaşi raspuns daca mi-ar cere unul pentru Printul
Harry.
Echipamentele de la concursul CASTIGA 11 GALBENI nu se pot da pe sub mana, aşa că dacă le vreţi, prindeti parola zilei si inscrieti-va pe site.
Numai noi ştim cât am alergat dupa ele şi numai Ana Vladislav, unul dintre reporterii nostri, ştie cât a păzit gardurile la Mogoşoaia, de o claxonau toţi tiriştii, ca sa reuşească să le dea la semnat! Ca să nu mai spun cât le pazim în studio.
Aşa că, dacă vorbe bune nu se pot pune pentru nimeni, consolaţi-vă cu parola şi cu faptul ca aţi ajutat cândva o bătrânică să treacă pe roşu strada şi probabil acum va veni şi răsplata. Bafta!

Codruta Georgescu, scenarist

Puia şi doamna Sanda Ţăranu, faţa în faţă, un fel de „Doamna şi Vagabondul”, nu ediţia Disney ci ediţia Buftea…Nu ne-a reuşit un dialog, aşa cum am fi dorit, a fost mai degrabă un schimb de replici si grimase, între o lume închisă, captivă propriilor reguli şi convenţii şi o lume libera. Liberă să greşească, liberă să cânte fără să ştie notele, liberă să faca lansări în spatele blocului.Apropo, dacă ar cânta doar cei care ştiu notele, muzica românească ar fi sublimă dar ar lipsi cu desăvârşire, vorba lui Nenea Iancu! Poate că nu am ştiut cine a spus „sunt suflet din sufletul neamului meu” sau poate că nu considerăm că e cazul să dăm peste nas unei doamne pentru care cultura romana poate că s-a oprit prea devreme. Dansei îi place mult Coşbuc, nouă poate ca ne plac versurile de la Sarmalele Reci, n-are importanţă, ceea ce contează este ca putem vorbi.Puia si Coşbuc nu se exclud, se completează.

Acest început de dialog te face să înţelegi că a meritat efortul de a schimba o lume cu alta, nu neapărat mai bună cât mai vie. E bine că avem voie să greşim, e bine că avem voie să spunem „başcheţi”, evident că ştim că nu aşa e corect. Cei de la Academie, cea adevărată , nu cea a lui Salam J n-au decât să ţină limba în formol, n-au decât să o păstreze intactă, noi vrem să o ţinem vie. Şi viu poate însemna chiar şi cu greşeli dacă aşa o impune redarea unui anumit personaj.

Echipa de productie Happy Hour

Fiona sta sa nasca. Speram un magar. Adevarul e ca noi stim ca e fata cuminte dar in ziua de azi nu e bine sa bagi mana in foc pentru nimeni. Mai ales ca am vazut-o cam mult in preajma a doi ponei. Unul e roscat, celalalt brun. Oricum , pariurile sunt in floare. Va invitam si pe voi sa paraiati. Va face Fiona un magar suta la suta? Si daca da, cu cine va semana el? Daca e fata o botezam Fionica si daca e baiat Rigoletutu sau aveti niste nume mai bune?

Codruta, scenarist

Nu, nu e numele vreunui film si nici vreo data istorica. Nu! E numarul aproximativ de kilograme care il detine echipa Happy Hour. Va sa zica suntem “oameni cu greutate”. Nu ma puneti sa va spun care cat cantareste, ca e…secret professional!

Va pot spune doar ca:

- aceia dintre noi care muncesc in platoul de filmare au parte zilnic de prajituri si suc dulce si ocazional de inghetata si torturi de la invitati (vezi Raymon Gomez)

- cei care muncesc in redactie au la dispozitie si ce au cei din platou , dar si un frigider plin cu alte prajituri si ciocolata (deh, munca la stress cere glucide multe – buna scuza!) si nelipsitele sandwich-uri de la benzinaria din drumul spre Buftea

- ceilalti, daca nu dau prin platou sau prin redactie sa ia si ei o gura de ceva bun, ori sunt in concediu, ori sunt deochiati ori sunt la cura de slabit!

De fapt, cam toti ne dorim sa trecem la cura, dar cum sa facem fata tentatiilor? Imi amintesc ca in “Sa nu uiti, Darie!” a lui Zaharia Stancu taranii purtau botnite…. O fi asta o solutie? Doamne fereste!

Pana una alta suntem veseli….suntem happy! Ne puteti vedea pe site-ul Happy Hour, la pagina cu poze, la data de 26 martie. Suntem veseli si pentru ca…asa suntem noi, dar si pentru ca daca va spunem doar 1294 habar n-aveti cat cantarim noi, fetele! Fiecare in parte. Si va asigur ca toate, fara exceptie, suntem niste zane!

Care imi da si mie o ciocolata?

PS. Asteptam retete de slabit si sustinere morala! Cine se angajeaza are un premiu de la mine!

Ela, documentarist, 71 de kilograme. Pe cuvant de onoare

Daca mi-ar fi spus cineva acum un timp ca umila mea viata de “scarta scarta pe hartie”, va fi afectata in mod direct de catre ditamai Presedintele al SUA i-as fi zis ca la asa scenariu SF eu una nu pun botu’!Cum adica marele George Bush, texanul singuratic care l-a intrecut pina si pe Chuck Norris in popularitate, sa aiba vreo legatura cu viata mea dimboviteana prin definitie si mioritica prin excelenta? Hai, ma lasi….

Nu ziceti ca am avut ieri o zi libera pe motiv ca ne-a luat Bush aerul? Evident, trebuia sa ii facem loc celui mai mare comic al micilor ecrane, nu-i asa? Pe linga el noi toti ceilati suntem niste pustani care joaca WOW.

Cu toate scuzele de rigoare, va spunem ca toti invitatii care erau programati pentru o editie speciala de 1 Aprilie, vor fi reprogamati, ca doar in Romania, ziua pacalelilor e cand vrea muschiul nostru de patrioti, adica tot timpul ! Asa ca nu fiti suparati, fiti pe faza ca 1 Aprilie va lovi din nou.

Codruta, scenarist

La cerere, in biroul producatoarei a aparut un geam, pardon – un termopan!, prin care straluceste soarele in permanenta. Ca sa fie clar pentru toata lumea si nu existe dubii in privinta naturii acestei senine inventii, pe minunata fereastra scrie “geam”.

Pe principiul “hainele imparatului sunt superbe”, aerul din birou este deja mai proaspat, pielea noastra bronzata si starea de spirit excelenta!

(click pe poza mica pentru a vedea soarele in toata spelandoarea lui.)

Aseara a fost deschiderea unui club ce se anunta de mare fitza in Bucuresti. Unul din patroni – Adi Mutu. Unde-i mondenul, hop si noi, desigur.

Ana – un exemplu de eficienta si putere de convingere – este una din reporterele noastre si trebuia sa mearga la fata locului sa vada cine cu cine, cum si de ce. In acest scop, joi – in drum spre Buftea – , am facut un popas pe la Piata Kogalniceanu in fata unui club in care inca se faceau amenajari. Ana trebuia sa ridice invitatiile pe baza carora urma sa intre impreuna cu un operator vineri seara. Vorbise deja la telefon cu organizatorii petrecerii de inaugurare, toate bune si frumoase. Numai ca Ana iese din club fara invitatii.

Ca n-a putut sa le ia, ca erau nominale, ca nu-stiu-ce lista… Sa se lase Ana pagubasa? N-ai sa vezi!! Pai, nu se spune despre reporteri ca trebuie sa intre pe geam cand li se inchide usa? Sau pe horn cand si geamul e inchis? (Asta cu hornul e de la mine, sa subliniez indarjirea colegilor de breasla! ) Ana suna la organizatori. Ei zic sa se intoarca. Nu se mai poate! Suntem in drum spre Buftea deja! Sa mai venim diseara, a fost o greseala. Cineva ne va astepta dupa ora 20:00 cu invitatiile. Bine…

Seara facem un ocol in drum spre o filmare (cu baietii de la trupa Zero – abia asteptam sa o difuzam!) si trecem iar prin Piata Kogalniceanu. Ana iar intra in club. Sta ce sta, dar iese victorioasa – cu invitatiile in buzunar! Ne povesteste ca nu a fost usor, ca cei de acolo tot nu voiau sa i le dea, dar ca ea a nu s-a lasat. Ca a spus cu cine a vorbit la telefon, ca i s-a spus sa se intoarca dupa ele. Oamenii au cedat.

Ana suna sa confirme luarea invitatiilor. Inchide telefonul si spune scurt: “La Piata Cosbuc trebuie sa ajungem.” Noi: “De ce?” Ana: “Pentru ca era alt club.”

Vedeti dumneavoastra, rabdatori cititori, Ana a nimerit in alt club care se deschidea tot vineri seara. Care erau sansele?! Ce sa mai facem aranjamente si combinatii de n luate cate k, sansele erau mici. Ana s-a impiedicat de ele totusi, dar nu a cazut! Sansele mici nu rastoarna reporterul hotarat.

Andreea, scenarist.

“Ce faina e viata!” imi vine sa spun ori de cate ori dau ochii cu gasca din redactie!

Sunt prinsi oamenii in fiecare zi cu emisiunea, dar cu toate astea, nu uita de viata personala, nu uita sa…traiasca. Si nu degeaba. De cand a demarat pe Pro Tv Happy Hour, fiecare a facut cate ceva demn de toata admiratia:

* baietii de la Zero au participat la Eurovision

* Codruta a scris o carte

* Ana a slabit vreo 8 kg

* Catalina si-a imbogatit colectia de cercei cu inca cateva zeci de exemplare

* Eu am devenit mama

* Anelise pregateste lucrari noi pentru o expozitie foto, si-a bushit de trei ori masina si sper ca pune la ciorap bani de plasma

* Catalin a implinit 30 de ani si a mai strans cateva ceasuri in colectia lui

* Anca a fost cooptata intr-un proiect teatral international de mare anvergura

Poate ziceti ca suna a lauda….

Poate, dar vorba lui Florin Piersic: “daca io nu ma laud, apoi cine?”

Ela, editor

N-am crezut ca este posibil, dar Lucian Bute a fost depasit in popularitate in redactia Happy Hour. Nu, nu de Catalin Morosanu – desi a fost si el surprinzator de simpatic, mai ales cand a spus ca mai plange la filme, uneori la telenovele! – ci de Baneeeeeel Nicolita!

N-a fost fata in redactie (si suntem multe!) sa nu repete sedinta de sedinta: “Dar Banel? Cum ar fi sa-l invitam pe Banel?”

Poate va inchipuiti ca suntem microbiste, ca chiulim de la serviciu sa mergem pe stadion sau ca macar scuipam seminte in fata unui televizor urmarind meciurile din Liga I. Ei bine, nu!

Pur si simplu Banel ni se pare tuturor simpatic (”La ce echipa joaca?”) dupa ce am aflat despre el ca a plans dupa ce a dat un autogol, ca vine dintr-o familie saraca si ca e extrem de modest. Cum sa nu ti se rupa sufletul?

Din pacate pentru noi, Banel era mereu in cantonament. Ca toti fotbalistii din Liga I. Din fericire (pentru noi si altii care il voiau la Happy Hour), in sfarsit a primit cateva zile libere si ne-a putut onora invitatia.

Ne-a facut placere sa-l avem in platou! Banel a fost elegant, simpatic si amuzant.

Ne-a induiosat cand a spus ca fratii lui nu lucreaza, ca are el grija de toata familia, dar ne-a facut din nou sa zambim cand a spus ca il viseaza pe Gigi Becali si zi si noapte. Din recunostinta.

Va imaginati banuiesc ca noi, fetele de la Happy Hour, speram ca Lacatus sa dea cat mai multe zile libere fotbalistilor, ca sa vina la noi, sa se aseze pe Happylica si sa ne povesteasca despre vietile lor.

Si nu numai Lacatus, sa nu credeti ca facem discriminari! Asteptam zile libere pentru fotbalistii de la orice club. De fapt, poate se-ndura si domnul Piturca si ii lasa liberi pe cei de la nationala. Ma gandesc la Adi Mutu si la Cristi Chivu, desigur! Dar si daca ei prefera sa-si petreaca timpul cu sotia, respectiv logodnica, in loc sa vina la emisiuni TV, noi tot o sa-i iubim… de la distanta. Adica din Buftea.

Andreea, scenarist.